La mulţi ani, Laura!

Împreună cu Laura am cumpărat cărţi, am citit, am învăţat cuvinte noi, am descoperit scriitori, poeţi şi poezii, am cântat pe străzi după concertele celor de la Iris, am umblat pe străzi până târziu, uneori trăgând cu ochiul la bibliotecile din casele oamenilor, am muncit, am înfruntat greutăţi şi răutăţi, am râs şi nu numai.

La mulţi ani, Laura!

Eroii nu mor niciodată!

Timp de mai mulţi ani, tatăl meu a avut aproape de geamul unei camere un aparat de radio la care erau ataşate o grămadă de fire şi o cutiuţă destul de grea, despre care nu aveam voie să vorbesc în nici un fel. Asculta Europa Liberă. Într-una din zilele lui decembrie 89, l-am auzit, parcă dintr-odată, spunându-i mamei că s-a tras la Timişoara. Având în minte istorisirile despre război ale bunicii, singurul lucru pe care l-am gândit atunci a fost că ... la noi în ţară va fi război şi ... mi-a fost frică. Ce s-a întâmplat în ziua când a fugit Ceauşescu – cum a reacţionat tata, cum ni s-a umplut casa cu vecini, cunoscuţi şi necunoscuţi (pentru că nouă ne mergea televizorul) şi tot ce a urmat, îmi amintesc cu lux de amănunte ...

Altfel, uităm prea repede şi iertăm prea uşor …

http://www.eroiinumor.ro/

Happy Go Lucky

În sfârşit, am reuşit să văd filmul Happy Go Lucky, despre care am tot auzit în ultima vreme (... nominalizări, premii, opinii favorabile şi critice deopotrivă). Actriţa din rolul principal, Sally Hawkins, a luat, anul ăsta, premiul Ursul de Aur la această categorie.

Mie mi-a plăcut rolul instructorului auto, jucat de actorul Eddie Marsan. Pentru felul în care acesta îşi învăţa clienta şi aştepările lui care nu s-au pliat pe ... happy go lucky, cred că el merita un premiu.
Altfel, nu am râs, nu am plâns, filmul nu mi-a oferit infuzia de energie la care mă aşteptam sau măcar un pic de bună dispoziţie. Nu am găsit un subiect în acest film, iar, dacă există vreunul, e atât de superficial abordat, încât ... e păcat de titlu.

La mulţi ani, Simona!

Age is just a number, don't you stop having fun ...

Mediocritatea la loc de cinste

Pe alocuri, în administraţie are loc un spectacol impresionant în care prostia se îmbină graţios cu fudulia. De mult prea multe ori, nu există vreo şansă de a fi ascultate argumentele cuiva, şi nu spun de a fi luate în calcul. De mult prea multe ori, nu există vreo coerenţă în solicitări ori în decizii.

Dacă te apucă zelul, ştii ce trebuie să faci într-o problemă şi chiar faci, ... şi ce dacă?!
... documentele, pe care le întocmeşti şi care trebuie să iasă din instituţie într-un anumit termen, dacă nu se pierd şi nu mai dai de ele, se pot întoarce la tine, aproape îngălbenite de trecerea timpului, eventual mâzgălite în fel şi chip, cu mult după trecerea perioadei prevăzute de lege pentru a pune în mişcare alte demersuri importante.
În aceste condiţii, se întorc degeaba. Care e rostul muncii tale?! ... dacă tot munceşti şi nu doar te faci că munceşti?! ... e revoltător cum mediocritatea e valorizată, ... pentru că în toată chestiunea asta sunt nişte actori principali, e revoltător cum se dă cu piciorul în încercarea unora de a-şi vedea de treabă!!!

“And life could be so wonderful”

Don't rush around
The world will wait for you
And too much time is lost
On all the things we have to do …



I love this song!

Veste

A sunat telefonul şi am aflat o veste care ...

Verişoara împreună cu care am croit rochiţe păpuşilor, pe care le costumam în casuţa lor din balconul de la etajul trei, cea cu care am fost colegă de clasă în şcoala generală şi care acum e mamă a doi copii, e bolnavă. Periculos de bolnavă, după cum nu au ezitat să spună medicii.

Am gândit că jumatate din drumul spre însănătoşire e făcut de optimism şi am încercat să o încurajez astfel. Dar ... cum poţi să fii optimist când auzul şi vederea se sting încet-încet ca şi cum ar trebui să îţi iei rămas bun pentru că uşa se închide? ... iar ochii nu mai sunt buni decât pentru lacrimi care curg neîncetat?!

P.S. Reverenţă pentru ceea ce a fost şi este Anca Parghel.

drum - drumeţie

Pozele din ultima drumeţie, din noiembrie, le-am primit abia acum. ... uneori, imaginile spun mai mult decât cuvintele.

dor de munte.2

Suntem în decembrie. Acuşica anul se încheie. La munte nu am cum să mai ajung până anu' viitor. La capitolul munte, bilanţul se încheie în deficit. Ca să îmi alimentez optimismul, fac un remeber, uitându-mă la nişte poze ...

Prin vara lui 2007, Ceahlăul în toată frumuseţea lui

Pe drum înspre Cheile Bicazului

Pe dreapta, alte chei, Sugău Munticel am urcat

se vede vreun om ? dar aici ?
Merită să iei prânzul sus!

... dar şi micul dejun

Şi altădată, muntele ne aştepta ...

Vremea a ţinut cu noi!

Covoraşul de la intrare în ... Moara Dracului (Câmpulung, Suceava)

am trudit un pic până sus

cândva aici era un pod şi o apă mareÎntotdeauna, la întoarcere ...
ne e fooaamee!

Deşteaptă-te, române!

Cei mai mulţi politicienii nu contenesc cu orgoliile, aroganţa şi ignoranţa interesului oamenilor simpli.
Indiferent de statut, cei mai mulţi funcţionari nu îşi înţeleg slujba ca fiind în egală măsură pentru fiecare cetăţean, ... tremură atunci când cineva de sus apeleză la serviciile lor şi se simt atotputernici faţă de cel care tremură atunci când le dechide uşa.

Cu sprijinul celor dintâi, românii au învăţat că a avea bani înseamnă să supravieţuieşti - să îţi vindeci o boală, să obţii un loc de muncă etc., că a avea bani înseamnă să ai putere, adică pe cineva mai sus de orice autoritate care te-ar putea sancţiona. Mulţi, mult prea mulţi, se poartă vulgar, scuipă, aruncă mizerii peste tot, ignoră, tolerează ori chiar încurajează violenţa, sfidează ...

Uneori asociez imaginea României cu cea a unei femei teribil de frumoase, dar neputincioasă în faţa batjocurilor de tot felul ...
Deşteaptă-te, române!

La mulţi ani, Andreea!

Am cunoscut-o pe Andreea în ultimul an de facultate. O ştiam din vedere de pe palierul căminului şi mai puţin de pe holurile facultăţii. S-a întâmplat o grămadă de năzbâtii în acel an. Până atunci nu am bănuit ce om extraordinar se ascundea sub aparenţa unei studente obişnuite.

Mâine e 1 decembrie şi nu pot să nu îmi amintesc de patriotismul nostru, manifestat în aşteptarea unui meci al naţionalei de fotbal, când subsemnata, aniversata şi o colegă am plecat în oraş, în căutarea unei terase cu televizor, fiecare îmbrăcată în câte o culoare a tricolorului. Eram ca o glumă bună pentru trecători, care fie ne arătau cu degetul, fie înţelegeau abia după ce treceau de noi şi rîdeau, aprobându-ne ... sau cine ştie ?!

La mulţi ani, Andreea!

Solidară cu judecătorul Cristi Danileţ

"sistemul este din păcate o încrengătură de relaţii, începând de la grefier până la magistrat.... în cercurile justiţiei se ştiu foarte bine tarifele care sunt necesare pentru a se trânti o sentinţă, de la grefier, la judecător" – Ocaua mică a CSM, Ziua

Nu cunosc în ce măsură cele afirmate de judecătorul Cristi Danileţ sunt adevărate. Am însă experienţele mele din sistem şi cu sistemul şi îl cred. Din acelaşi ziar, de-aici ş-aici, aflu că acesta este (re)cercetat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru acele afirmaţii făcute în cadrul unui simpozion.

Nu cunosc foarte multe despre activitatea judecătorului Cristi Danileţ, dar de ceva vreme citesc constant ce scrie pe blog. Sunt solidară cu acesta pentru simplu motiv că am mai multă încredere într-un magistrat ca el decât în unii care îşi permit să se urce în copac şi să facă circ la drumul mare ori alţii care fac declaraţii flagrante de susţinere a acestora.

Oare cele afirmate de judecător nu ar putea constitui o sesizare pentru o altfel de anchetă, pentru bunul mers al justiţiei ? Cum de sunt excluse cu atâta uşurinţă asemenea supoziţii ?

... cine încalcă, de fapt, Codul deontologic ?!

Bun venit, Yasmina!

Yasmina a venit mai repede decât a estimat doamna doctor, ... a ascultat-o pe mami, care abia aştepta să o vadă.
O avalanşă de emoţii s-a produs azi dimineaţă, la aflarea veştii ...

Prevăd că va fi un copil extraordinar, aşa cum îi sunt şi părinţii, care, pentru mine, sunt definiţia întruchipată a iubirii.

Bun venit!

O voce încântătoare

„Răsfoind” nişte pagini pe net, am aflat numele lui Ovidiu Scridon, legat de un CD şi nişte cluburi. Deci de muzică, mi-am zis. Mi-a stârnit curiozitatea, am scotocit şi-am găsit chiar blog-ul cu acelaşi nume.
Am ascultat o voce limpede, neînchipuit de încântătoare, susţinută de o chitară, uneori de o muzicuţă şi nişte versuri grozave, aş putea spune ... despre fiecare dintre noi!

Sunt convinsă însă că orice concert live e de preferat oricărui tip de audiţie, aşa încât mie nu îmi rămâne decât să aştept ...

... ascultând piesa preferată, Azi.

Printre rafturi virtuale

În spaţiul virtual se deschid din ce în ce mai multe biblioteci. Se întrevede o competiţie serioasă.
Astăzi, Comisia Europeană a lansat Biblioteca Virtuală Europeană, care deţine peste 2 milioane de lucrări (cărţi, înregistrări, imagini, documente de arhivă, filme), care provin din 27 de state membre ale Uniunii Europene. Portalul va putea fi accesat în toate limbile statelor membre ale Uniunii Europene. Minunat!
Ambiţia fondatorilor este ca, până în anul 2010, aceasta să depăşească peste 10 milioane de cărţi, înregistrări, imagini, ceea ce ar însemna să întreacă numărul de opere de pe Google Book Search. Dacă vor reuşi, Biblioteca Virtuală Europeană va deveni cea mai mare de acest fel din lume.

... timp s-avem!

Nimeni nu e mai presus de lege!

Acu' câtva timp vedeam la tv, un judecător care îşi teroriza vecinii, arătându-le popoul fără nici o jenă, şi o judecătoare care dansa mai mult decât provocator. Am întâlnit şi eu câţiva neisprăviţi în magistratură, e drept că nu în aceeaşi măsură, dar ... cine ştie?! Mi-e groază că sunt asemenea oameni care judecă problemele care îi despart pe unii de alţii, că împart dreptatea celor mulţi şi nevoiaşi.

Aseară, la RealitateaTv, am (re)văzut incidentul de anul trecut în care rolul principal l-a avut Elena Turcu. Aceasta este apărată de o avocată, care parcă îi este clonă prin atitudinea pe care a avut-o în emisiune. Cu un ton care mi-au zgârâiat urechile şi nervii, aceasta a comentat pe imagini, ca la un joc sportiv, explicând cu o incredibilă sfidare şi nesimţire cum se întâmpla agresarea, „prin apucare, strângere şi tragere”, cine erau subiecţii activ(i) şi pasiv. Prinsă în mrejele retoricii, avocatei i-au scăpat chestiuni care frizează flagrantul lipsei de verticalitate a Elenei Turcu şi a celor care o susţin. Simplul fapt că aceasta s-a folosit de statutul său de judecător este o dovadă a relei credinţe, a sfidării oricărei autorităţi şi chiar a oamenilor simpli. Şi totuşi, nimeni nu e mai presus de lege!
Sunt convinsă că şi legea este prost făcută, că are prea multe portiţe, însă, dincolo de aceasta, comportamentul Elenei Turcu este revoltător. După cum revoltător este şi faptul că are o atâta susţinere şi printre colegii de breaslă.
Refuz să asociez numele Elenei Turcu cu ceea ce eu înţeleg că trebuie să fie judecătorul, ... măcar un om decent! Asta pentru că măcar de o singură lege trebuie să se ţină cont în orice situaţie, cea a bunului simţ.

"tarte d căpşuni şi frişccăn figură"

Mâine începe la Bucureşti, târgul de carte Gaudeamus, iar mie mi-e dor să mă pierd în mulţimea de oameni şi cărţi, să car după mine o gramadă de sacoşe, pliante, haine sufocante şi cărţi şi să nu-mi ajungă nimic, nici bani, nici cărţi, nici măcar timpul ...

Într-un an la târgul de carte Librex, de la Iaşi, am cumpărat o carte de poezii, pentru că, după ce am început să citesc o poezie, nu am putut să renunţ la ea şi nici să mă opresc din râs ...

Adaggio

Mam mai gândila poezian care
mă vedeam în
viitor cu tarte
d căpşuni şi frişccăn
figură.
Miam das
seama că orunde
2 oameni şiau aruncat
vrodată
unuwaltuia tarte cu frişccăn figurai
fost şi Tu
d faţă.
Şi că
tartele caro s m
nimereaxă p mine, una
după alta, vor fi
pornite toate chiar din
mna Ta.

... am râs cu lacrimi pentru că la început nu înţelegeam, apoi pentru că era grozavă!
... râdeam atât de mult, încât nu am realizat că, la un moment dat, eram faţă în faţă cu autorul, care cred că s-a simţit ca şi cum l-ar fi nimerit „tarte / d căpşuni şi frişccăn / figură”.

Amintiri cu iz de portocală

În timpul facultăţii am descoperit poeziile lui Emil Brumaru. Aproape zilnic primeam şi dădeam replici rupte din poeziile lui, atât de mult ne plăceau. La trecerea şinelor de tramvai sau în aşteptarea vreunuia, chicoteam „Spune-mi drept, ce chiloţi ai,/ Bleu-jandarm sau galben-pai,/ Cînd treci gingaşă-n tramvai/ Pe la margine de rai?”

Când s-a anunţat o întâlnire cu câţiva poeţi, şi Brumaru printre ei, a fost o mare bucurie. Aşa am aflat chiar de la autor că a scris poezia cu portocala, cum îi zic eu, sau tamaretele, cum le spune Măria sa, poetul, pentru că o iubea nebuneşte pe Tamara, soţia lui, şi de-atâta iubire înnebunise de gelozie şi era gelos pe orice, chiar şi pe-o portocală şi cojile ei ...

M-ai înşelat c-o portocală!
Şi tu şi ea, în pielea goală,
Eraţi în camera impură
Cînd v-am surprins gură în gură,
Deasupra dînsa şi alături
Veşmintele-i, coji printre pături,
Mai transpirau dorinţi din pori
Naintea marei dezmierdări
Cu tot dichisul şi alaiul.

Apoi m-ai înşelat cu ceaiul! (Cîntec Naiv)

U2 ... always in top of my heart

Veşti bune de pe site-ul fanilor U2: Van Morrison şi Bono - U2 sunt noile intrări în Rolling Stone’s 100 Greatest Singers of All Time.

Van Morrison se află pe locul 24, iar Bono pe 32, Bono fiind votat de muzicieni precum chitaristul Keith Richards de la Rolling Stones, solistul James Hetfield de la Metallica, cântareţul folk David Crosby şi Yusuf Islam (alias Cat Stevens), legenda punk Iggy Pop şi starul pop James Blunt.

E impresionant faptul că Bono a fost votat de cântăreţi care au un gen de muzică atât de diferit. Însă un mare artist nu poate fi trecut cu vederea nicicum! Dacă nu sunteţi convinşi că aşa e, ascultaţi Miss Sarajevo (U2 - Vertigo Tour - Brasil).

Tot de acolo am aflat cum apreciază cei de la Rolling Stones cântările lui Bono ..."50 per cent Guinness, 10 per cent cigarettes — and the rest is religion".

Dedicaţie

prietenului meu "bătrân şi bolnav", întru grabnică însănătoşire şi veşnică bucurie ...
Peter Green - Slabo Day

Frânturi de ieri şi de azi

Ieri, Secţia Comercială, Contencios Administrativ a Tribunalui Botoşani. Sala mică, lume multă, avocaţi deopotrivă spilcuiţi şi versaţi. Unul dintre ei, din câte ştiu fiu de magistrat, aşezat la masa de dincolo de bară, a scos din geanta voluminoasă o carte, Ştiinţă ... F. Nietzsche. Atât am văzut. A deschis-o acolo unde rămăsese şi a început să citească. Însă imediat cauza pentru care aştepta a fost strigată ...

Astăzi, Secţia Penală a Judecătoriei Botoşani. Inculpaţi, unii liberi, alţii arestaţi, părţi vătămate, mulţi oameni obişnuiţi, mărunţi, cu un aspect stafidit. Un du-te vino continuu în rândul avocaţilor. Pe lângă negrul unei robe a unui tânăr avocat ieşea în evidenţă, ca o domniţă cochetă, o carte mică, roşie din colecţia Cotidianul, al cărei titlu nu am reuşit să-l desluşesc. Avocatul a citit până a venit rândul clientului său, aflat în boxa arestaţilor, şi nici atunci nu a renunţat la ea, ţinând-o strâns alături de delegaţia sa de reprezentare. Trebuie să fie o carte bună!

Pentru că ideea de a scrie astfel se datorează Cărţii din geantă, dedic frânturile blog-ului cu pricina.

Pe drumuri de munte

Duminică dimineaţă m-am trezit luată pe sus, la munte. Nu am avut timp nici să-mi văd cana de cafea, nu să o mai şi beau. Cu senzaţia că abia atunci mă dau jos din pat, am coborât din maşină la Borşa. Traficul era aproape inexistent. Am simţit de la prima inspiraţie cum aerul tare, precum o pălincă locală pe stomacul gol, îmi curăţă plămânii.
Vf. Pietrosu era acolo. Mohorât, în culorile toamnei, domina toate culmile şi văile Maramureşului, ca un leu sătul şi oarecum somnoros. Prin preajmă şi Ineu, vârful.

... pe când treceam prin Pasul Prislop

Apoi am ajuns în Moisei. Deşi nu e prima dată când trecem prin zonă, acum am descoperit o pensiune care îşi merită numele, Perla Maramureşului.

Din păcate, pe traseu am văzut şi o grămadă de mizerii. Turiştii aruncă cu nesimţire doze de bere, pet-uri şi alte gunoaie, iar localnicii „ţâpă în râu” tot ce nu le e folositor pe lângă casă. Pe alocuri, peisajul e deprimant.
Am înţeles că în zonă au fost inundaţii şi că apele au luat totul în calea lor, însă fără discuţie omul e de vină. Din cauza lui se produc toate relele, inclusiv inundaţiile. Am văzut prea multe culmi golaşe, ce seamănă izbitor cu un bolnav de cancer sub tratament citostatic ...

Spre amiază am ajuns la Vişeul de Sus, pe valea Vaserului.

Am căutat Mocăniţa şi am găsit-o. Am aflat de la un om de-al locului că n-o să putem face o plimbare în munţi, pentru că Mocăniţa nu se pune niciodată în mişcare în zi de duminică. Asta ne-a mirat, pentru că amatori pentru astfel de aventuri s-ar găsi mai ales la sfârşit de săptămână, deci şi duminica. Lipsa preocupării de agonisire disperată întru-navuţire, dar şi calmul, răbdarea şi ospitalitatea bărbatului ne-au făcut să credem că localnicii sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, care respectă cu sfinţenie poruncile Celui de Sus. Am făcut câţiva paşi pe linia ferată ...... însă am fost asiguraţi că n-am parcurs nici o unghie din cât e traseul, aşa că am făcut cale întoarsă, resemnându-ne la gândul că vom reveni curând.

Următoarea destinaţie - Mânăstirea Bârsana. Afară se întuneca şi abia ne-am orientat pe drumul cel mai scurt către mânăstire. După o gramadă de învârteli am ajuns şi, deşi era beznă, am bănuit un loc de poveste, care trebuie văzut, în orice condiţii.

La câteva minute după miezul nopţii am intrat în casă, ameţită de atâta drum prin noapte, dar cu gândul să mă întorc cît mai curând, pe drumuri de munte.

Prietenii mei

Nu sunt printre norocoşii care pot să spună ... frate-miu ... sau sor-mea nu ştiu ce ... au făcut, au zis etc.. Mi-ar fi plăcut să am. Poate că aş fi învăţat multe dintr-o astfel de relaţie şi cu siguranţă firea mi-ar fi fost alta. Poate şi din cauza asta, ataşamentul faţă de prietenii mei e profund şi aproape indestructibil.
Nu o dată ni s-a întâmplat să avem discuţii şi să ne aflăm în situaţii contradictorii atât de puternice, încât mie îmi provocau o durere fizică. (Hei! nu râdeţi! ... că n-a fost vorba de vreo cafteală!) De multe ori am fost aşa de supărată pe unii dintre ei, că nu înţelegeam cum a ţinut prietenia noastră şi nici nu mai vedeam vreo cale de împăcare. Ce a făcut timpul şi cum?! Nu ştiu! Întrebaţi-l! ... pentru că prietenii care m-au supărat ori pe care i-am supărat cândva sunt aceiaşi şi astăzi. Inevitabil, fiecare dintre noi, ca şi relaţia noastră, e un pic altfel decât la început, atunci când ne-am cunoscut. Dar cine mai e la fel ca atunci când a venit pe lume?

P.S. Câţiva dintre ei sunt cam departe, geografic vorbind. Uneori, dorul de ei o ia razna şi abia aştept să-i întâlnesc. Ca să povestim până târziu despre lucruri importante şi aiurea. La un pahar de vin, bineînţeles.

slăbiciuni

„Ascult cu plăcere muzică, însă numai din aceea din care cântaţi dumneavoastră, muzică pe de-a-ntregul necondiţionată, din aceea la care simţi că acolo e un om care scutură raiul şi iadul. Mi-e foarte dragă muzica, am impresia că tocmai pentru că e atât de puţin morală. Toate celelalte sunt atât de morale, iar eu caut ceva care să nu fie aşa. Moralitatea nu mi-a provocat decât suferinţă. Nu mă pot exprima cum trebuie ...” Demian, H. Hesse

Empatia judecătorului

De vreo trei ani, merg în instanţă, aproape în fiecare vineri.
Destul de multe cazuri au avut o puternică influenţă - profesională şi nu numai -asupra mea.
Astăzi, am susţinut cauza unor bunici, a căror fiică, singurul copil, a fost ucisă cu cruzime de soţul ei. Durerea ce le-o îmbrăcat chipul răzbate din orice gest sau vorbă pe care o rostesc. Şi e aproape imposibil să nu te cutremure. Cu atât mai mult cu cât bunica mi-a declarat la un moment dat că, dacă ar avea puterea să convingă instanţa să-l ierte pe criminal (nu mă cramponez în formalismul prezumţiei de nevinovăţie), ar face orice pentru asta. Motivul ... prin condamnarea criminalului, nepoţica lor nu ar mai avea nici tată.
Pe faţa aproape cadaverică a bunicii şi din ochii mereu înlăcrimaţi ai bunicului se vede că durerea lor nu îşi poate găsi alinare, pentru că nici măcar nu îşi pot vedea nepoata. Ceilalţi bunici nu le permit asta, copilul aflându-se în familia acestora, acolo unde mama a încasat bătaie după bătaie şi, în cele din urmă, a sfârşit.
Ambii bunici doresc să îşi crească nepoata, iar procesul pentru acest copil este abia la început.
Necunoscând regulile unui proces, bunicii materni au cedat astăzi, clamând nedreptatea atunci când partea adversă a solicitat noi probe, iar eu nu am reuşit să îi calmez. Şi a intervenit judecătorul, cu o voce care aproape că a spulberat justiţiabilii prezenţi ... să stea jos şi să tacă din gură, că el este cel care conduce procesul, altfel amendă şi afară din sală!!! Fără să primească vreo sancţiune, au ieşit din sala de judecată, spunând cu un glas sfâşietor că „nu mai pot”. Bunicul a revenit şi l-a rugat pe judecător să îl lase să spună două vorbe: că îşi cer iertare fiindcă, spre deosebire de criminal (prezent în sală), ei nu ştiu cum să se poarte în faţa instanţei, dar că nu doresc decât să se facă dreptate. Iar judecătorul a încheiat discuţia cu un ton care ne-a lăsat pe toţi, inclusiv pe părţile adverse şi avocata acestora, stupefiaţi şi fără replică ... domnule, nu pentru asta ai venit la tribunal ?!
Totul a fost ca la carte. Aproape matematic. Bunicii îndureraţi nu trebuiau să intervină, dar judecătorul a vegheat la respectarea dispoziţiilor legale, ferm în îndatorirea de a face respectate principiile procesului civil.
Nu mă luaţi în serios! A fost revoltătoare lipsa de empatie şi de umanitate a judecătorului! Să te porţi atât de riguros cu nişte oameni care sunt într-o aşa suferinţă, chiar dacă au greşit, nu înseamnă că respecţi legea şi faci dreptate, ci, dimpotrivă, săvârşeşti un abuz, terfelind valori care se înscriu în reperele deontologiei profesiei de magistrat.
Am cunoscut magistraţi cărora le-au dat lacrimile şi care s-au poticnit – prea puţin vizibil pentru cei neavizaţi - în desfăşurarea a câte unui proces. Atunci mi-am zis că aceia nu sunt oamenii potriviţi la locul potrivit, că nu e posibil să te pierzi aşa uşor cu firea. ... şi, ca un făcut, acei magistraţi nu au mai participat la aceste şedinţe de vineri. La ce am asistat astăzi a fost infinit mai rău. Prefer un judecător căruia i se pune un nod în gât şi are nevoie de un pahar cu apă pentru a putea continua decât unul care îşi arată compasiunea faţă de nenorocirea unor oameni ca şi cum ar privi un tren trecând prin gară!

"Treaba mea"

După vârtejul câtorva ani de studiu şi a unei veri istovitoare, în care mi-am văzut de priorităţile profesionale, mi s-a făcut dor de carte. De o altfel de carte. Mi-am propus şi m-am apucat să citesc câţiva mari scriitori, ale căror cărţi – spre ruşinea mea - îmi sunt cunoscute doar din articole de presă, diverse întâlniri, discuţii sau altcumva.
Aşa am făcut cunoştinţă cu Hesse, a cărui naturaleţe e copleşitoare...

„Am dus o viaţă duplicitară a copilului care totuşi nu mai e copil. Conştiinţa mea îmbrăţişa ceea ce era familiar şi permis, conştiinţa mea nega lumea care pornise să mi arate. Alături de ea însă trăiam în visuri, în porniri, în dorinţi din cele subpământene, asupra cărora viaţa conştientă căuta să-şi făurească punţi din ce în ce mai şovăielnice, pentru că lumea copilăriei din mine se năruia. La fel ca mai toţi părinţii, nici ai mei nu au fost de ajutor naşterii în mine a pornirilor vieţii, despre care nu se vorbea. Ajutau doar, cu o nesfârşită nebăgare de seamă, încercărilor mele fără speranţă de a tăgădui ceea ce era adevărat şi de a sălăşlui pe mai departe într-o lume de copil care devenea tot mai ireală şi mai înşelătoare. Nu ştiu dacă părinţii pot face multe în această privinţă şi nu le fac alor mei nici un reproş. Era treaba mea să îmi văd de mine şi să-mi găsesc calea, iar eu mi-am făcut treaba prost, precum majoritatea celor bine crescuţi.
Fiecare om trece prin această greutate. Pentru cel obişnuit acesta reprezintă momentul din viaţă în care năzuinţele propriei vieţi intră în conflict cu lumea înconjurătoare la modul cel mai dur, când drumul înainte trebuie cucerit prin cele mai grele încleştări. Mulţi nu simt moartea şi renaşterea pe care o reprezintă destinul nostru decât de această singură dată în viaţă, în momentul şubrezirii şi al încetei năruiri a copilăriei, când tot ceea ce am îndrăgit caută să ne părăsească şi când ne simţim dintr-o dată în jurul nostru singurătatea şi ucigătorul suflu al gerului cosmic. Şi foarte mulţi rămân pentru totdeauna agăţaţi de acest obstacol şi atârnă întreaga lor viaţă în mod dureros de irepetabilul trecut, de visul paradisului pierdut, care este cel mai rău şi mai nimicitor dintre toate visurile.” Demian

... uitasem cum e să citeşti literatură.

din nou despre Dina Cocea

Acu’ vreo trei săptămâni mi-am amintit, aşa ... ca din senin, de un interviu al actriţei Dina Cocea, despre care am şi scris aici.
Nu aş putea să spun că am cunoscut vreodată prea multe despre activitatea şi rolurile ei. Ba chiar spre ruşinea mea, abia de ştiam cum arată.
Astăzi am aflat că s-a stins. Dumnezeu s-o odihnească!
E ceva straniu în coincidenţa asta. Probabil un semn că ar trebui să iau aminte la puţinul pe care l-am reţinut de la ea.

duminică de toamnă

Frigul s-a înăsprit, afară-i toamnă. În casă, tot toamnă e, cu miros de struguri, nuci şi mere şi, peste toate, aromă de must dulce şi bun.
Mărturisesc o duminică plăcută, cu mâncare buună, foc în sobă şi lectură ... din Hesse, Hermann.

„Poate că ar fi trebuit, gândi el, să-i dea de înţeles tăbăcarului cum stă treaba cu nevastă-sa. Dar nu-i plăcea să se amestece în necazurile altora, şi nici nu avea pretenţia să-i ajute pe oameni să devină mai buni sau mai înţelepţi. Îi părea rău că se întâmplase astfel şi gândurile sale către fosta chelneriţă de la „Ochsen” nu erau nicidecum prietenoase; dar gândea şi cu un anumit dispreţ la cuvântările onorabile ale tăbăcarului despre gospodărie aşezată şi căsnicie fericită. Ştia cum vine asta, de cele mai multe ori nu erau decât vorbe-n vânt când se lăuda câte unul şi se dădea mare cu norocul sau cu virtutea sa; la fel fusese odinioară şi cu pioşenia croitorului petecar. Îi puteai contempla pe oameni în prostia lor, puteai să râzi sau să ai milă de ei, dar trebuia să-i laşi să-şi urmeze propria cale.” Knulp

U2 i love u

Vestea bună a concertului cu Sting a pălit dintr-odată. Pentru mine, parcă nici un alt concert, care a fost sau care va mai fi la noi, nu mai contează atât de mult ca al celor de la U2. De când am aflat vestea, o uşoară euforie mă urmăreşte de dimineaţă până la amiază şi mai abitir spre seară. Mai mult pe zi ce trece. Zâmbesc pe ascuns. Iar uneori chiar mă apucă râsul când realizez că ... mă simt ca şi cum aştept concertul ăsta încă de când eram mică. Culmea e că oamenii ăştia m-au cucerit definitiv nu de foarte multă vreme, ci abia după ce i-am văzut cum sunt în concerte.
Bineînţeles că acum îi ascult şi mai des şi, chiar dacă noul album nu e încă lansat şi sunt negocieri cu privire la data concertului, mă gândesc că se apropie clipa. Şi zâmbesc.
E greu de spus în cuvinte cum îi percep eu ... Minunaţi ? Fantastici ? Magnifici ? Nah! Nu. Astea sunt vorbe de poveste, iar Bono, The Edge, Adam, Larry par a fi, cu muzica lor, prea cu picioarele pe pământ.
Orice superlative la adresa lor mi se par încercări ieftine.

La cafeaua de dimineaţă nu vor lipsi, ba chiar cred că vor obţine monopol, începând cu probabil cea mai bună interpretare a piesei With or without you.

Songs from the Labyrinth

Când am aflat de concertul lui Sting la Bucureşti, m-am bucurat ...wow! şi, bineînţeles ca în multe alte situaţii, mi-am propus să fiu acolo, la momentul cântării.
Apoi am căutat noul album pe care îl va aduce cu el. L-am ascultat şi nu pot să spun că m-a cucerit. Dar ascultaţi această piesă: Walsingham. Chiar dacă ar cânta doar cele 37 de secunde cât durează Walsingham, ar merita să faci un drum cu autocarul, de 7 – 8 ore, Botoşani - Bucureşti, ca să-l auzi.

Sunt convinsă că va fi un concert pe cinste, pe măsura lui Sir Sting.

cafeaua de sâmbătă dimineaţa.4

„iubitorii de muzică simt iubirea pentru lucrurile pe care muzica ne invită să le iubim: ceilalţi oameni, copaci, iarbă, rîuri, păsări, animale şi aer proaspăt. Fără muzică, nu simţim cu adevărat aceste lucruri. Putem spune că le simţim, dar nu e tocmai adevărat.”

Pink Floyd - Breathe in the Air
The corrs - With the head in the air
Bruce Springsteen - The River
Damien Rice - Rootless Tree
Dire Straits - Ride across the river
Stix - Boat on the river
Leonard Cohen - Bird On The Wire
Def Leppard – Animal
Christie - Yellow River
Chris Isaak - Yellow Bird
Nickelback - Animals
Keane - Walnut Tree
Savage Garden - The Animal Song

have a warm coffee!

Rânjetul unui liberal

Astăzi am participat pentru prima dată la o pichetare. În faţa autorităţii în subordinea căreia se află instituţia în care lucrez. Protestul se datorează neplăţii drepturilor salariale de mai mult timp. Mi-am ales dintr-o pungă de plastic un fluier roz şi am fluierat cât m-au ţinut puterile. Parcă mai mult pentru alţii decât pentru mine, deşi, fără să fiu o persoană cu fiţe, şi mie îmi lipsesc multe lucruri. Însă mă gândesc cu groază la colegii care au rate şi, mai ales, la cei care au credite ipotecare. Pentru mâncare şi câteva facturi poate te împrumută cineva, dar pentru rate la casă ... Unii riscă să rămână fără locuinţă. Am colegi care trăiesc doar din salariu, fără alte surse de venit, au familii, copii mai mici sau mai mari, care trebuie îngrijiţi, ... cel puţin hrăniţi, ca să crească sănătoşi, să poată învăţa etc..

S-a fluierat, s-au strigat fel şi fel de lucruri, timp în care reprezentanţii salariaţilor au discutat cu mai marii judeţului. Megafonul folosit nu a fost unul performant. Cu toate acestea m-a impresionat să văd cum la ieşirea colegilor din clădire, după discuţii, ceilalţi care aşteptau s-au strâns grămadă de parcă vorbele ce urmau a fi spuse erau ultima speranţă.

Concluziile ... vorbe goale, iar mai marii nu au considerat că ar trebui să iasă şi să spună ceva amărâţilor, chiar şi aşa, de campanie electorală.

Strigătele de dinainte au devenit scandări şi s-a cerut „să vină Ţurcanu”. Şi a venit ... Dar nu ca să discute cu cei pe care îi are în grijă ca vicepreşedinte al cj. A ieşit din clădire cu o mână în buzunar, mergând încet, fără să îşi arunce măcar privirea spre mulţime, deşi, inevitabil, ştia şi zărea cu coada ochiului că oamenii s-au întors către el. A urcat în maşină şi atunci am văzut pe faţa gargantuelească (şi aş putea pune pariu că nu ştie, din prima, la ce mă refer) un rânjet care m-a năucit. Nu zâmbea, RÂNJEA. Aş putea spune că nu am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. Nu atât de real. În filme cu criminali nazişti, comunişti sau de altă factură da. Culmea e că omu’ e un liberal cu acte în regulă. Dar poate că ar trebui mai întâi să mă mai gândesc dacă să-l consider sau nu om. Cum ar putea fi numit astfel cel care îşi dispreţuieşte într-atât nu subalternii, ci nişte semeni?

Câţiva salariaţi s-au năpustit asupra maşinii şi din câte am auzit au apucat să-şi manifeste furia, dând cu pumnii în geamurile acesteia. Eu am rămas locului şi nu am înţeles că protestul era la final.

...apropo de cafea

„Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Şi dacă ne lasă timp şi ne prelungeşte timpul vieţii noastre [o face] tot cu scopul ca să fim împreună [cu El]. Nici un dar nu e mai mare de la Dumnezeu ca timpul pe care ni-L dă.
Pentru că moartea nu vine să-i faci o cafea. Vine să te ia.”
Pr. Arsenie Papacioc

cafeaua de sâmbătă dimineaţa.3

... cafea şi muzică despre ea
Chris Rice - Smellin' Coffee
The Cranberries - Wake Up And Smell The Coffee
Tricky - Black Coffee
Everlast - Black Coffee
All Saints - Black Coffee
Savage Garden - Two Beds And A Coffee Machine
Green Day - 409 in Your Coffeemaker
Blur - Coffee and TV
Garbage - Cup Of Coffee
David Vişan & Carlos Campos - Irish Coffee
Otis Redding - Cigarettes and coffee
Augustana - Coffee And Cigarettes
Landon Pigg - Falling In Love At A Coffee Shop
Urma - Buy Me With A Coffee
Bob Dylan - One more cup of coffee
have a warm coffee!

lecţii de supravieţuire

lecţii despre suferinţă, de răbdare şi, mai ales, de dragoste sunt cele două filme pe care le-am văzut de curând, My left foot şi The Diving Bell and the Butterfly (Le Scaphandre et le Papillon).

Parafrazând, nu pot să nu mă întreb dacă ... E nevoie de o nenorocire care să lumineze adevărata noastră fire ?

pentru doamne şi domniţe

Pentru câteva zile am rămas cu întrebarea aceea ... cum ai putea să fii?. Ca să scap de ea, am făcut-o etichetă.

Mi-am amintit că, în noiembrie 2002, distinsa Dina Cocea împlinea 90 de ani şi că, fiind aniversată la Europa.fm, a acordat un interviu în care a vorbit, printre altele, despre calităţile pe care trebuie să le aibă o femeie. Spunea că trebuie să priveşti mult frumosul ca să dobândeşti nobleţe. Că nu trebuie să ridici vocea, nu trebuie să ai atitudini deplasate şi nu trebuie să vorbeşti urât. Asta pentru a fi o doamnă, adică distinsă şi elegantă în sine.

P.S. Domnilor, nu vă pripiţi, se ştie cum vă place ...

cum ai putea să fii ...

"Important este să te arăţi cel mai puternic, deşi eşti cel mai slab. Căci, retrăgându-se în citadela voinţei proprii, înţeleptul nu cunoaşte susceptibilitatea celui slab, iar, dacă este jignit, devine mai insensibil decât o piatră.

Oare pietrele de pe drum sunt susceptibile ?

Frumos este să învingi când eşti învins!

Clemenţa stoicilor n-a lepădat niciodată platoşa sublimei indiferenţe."

Iertarea- Vladimir Jankelevitch

Confidenţial

Un prieten mi-a spus că m-am schimbat mult în ultima vreme, că sunt mai dură, mai rece faţă de cum eram, cel puţin, acum un an. Deşi m-am simţit şi eu oarecum altfel, parcă nu îmi este prea bine să mi se confirme, nu în sensul acesta.
Probabil nu mai reuşesc să privesc partea frumoasă a lucrurilor. Optimistă şi tolerantă cum mă ştiu ...mă ştiam (?), mă gândesc că alta trebuie să fie cauza. Am cunoscut, prin natura serviciului, dar şi datorită priorităţilor pe care le am, destul de mulţi oameni, cu diverse funcţii şi preocupări.
Cei mai mulţi nu sunt oamenii potriviţi la locul potrivit, nu conştientizează asta, ba chiar râvnesc la mai mult decât îşi pot permite prin propriile capacităţi. De fiecare dată când mă aflu, accidental sau nu, în preajma acestora, descopăr ce limite largi pot avea făţărnicia, pupincurismul, prostia. ... atât de des descopăr încât mă apucă greaţa, şi nu doar o indispoziţie trecătoare, pe care o poţi risipi la un vin cu prietenii.
Ce pot să fac? ...încerc să aleg, după cum spunea un scriitor preferat: „Răspunde prostului pe măsura prostiei lui ca nu cumva să creadă, în trufia lui, că are dreptate. Să nu răspunzi prostului potrivit prostiei lui ca nu cumva să fii asemeni lui.” Şi poate că o asemenea alegere nu ar fi neapărat dificilă, dacă anumite lucruri, mult prea importante, nu ar depinde de puterea de decizie şi apucăturile acelora cărora ar trebui să răspund. Sau nu.
În tăvălugul prostiei încurajate şi susţinute, cum ai putea să fii ?

cafeaua de sâmbătă dimineaţa.2

A mai trecut o săptămână. Atât de repede! Eu încă nu m-am obişnuit cu anul 2008, şi uite că suntem deja în octombrie, iar acuşica se încheie ... Mai sunt totuşi câteva dimineţi de sâmbătă, cu cafea, muzică şi - musai - chef de viaţă.

Air Supply - All out of love
Tina Turner - Be Tender With Me Baby
Def Leppard - Love bites
Santana & Everlast - Put your lights on
James Blunt - Out Of My Mind
Sting - Shape of my heart
Scorpions - No one like you
Tracy Chapman - Baby can i hold you
Pat Benatar - We Belong
U2 – So cruel
Bryan Ferry - Slave To Love
Coldplay - Talk
Katie Melua - The Closest Thing To Crazy
Him - Join Me
Reamonn - Supergirl
Voltaj - Toamna-n Doi
Sophie Zelmani - Going home
Paul McCartney - Hope Of Deliverance
Leonard Cohen - You Have Loved Enough
Elvis Presley - It's now or never
Simply Red – Sunrise
John Waite - Missing You
Keane - Everybody's Changing
Roxette - Never is a long time
The Corrs - No Good For Me
Have a warm coffee!

despre scris în diferite feluri

"exerciţiul scrisului (...) nu e punerea (finală) în pagină a unei căutări, ci căutarea însăşi."

E greu să nu-l iubeşti pe Andrei Pleşu. O prietenă bună mi-a amintit asta, recomandându-mi articolul dumnealui din ultimul număr al Dilemei vechi.

bibliotecă virtuală

Anul trecut, la începutul lunii noiembrie, mi-a atras atenţia un articol din Cotidianul - Biblioteca, la o distanta de un click.

Am intrat pe site-ul Sage Publications, m-am înregistrat şi am început să mă uit de-aiurea. Erau studii serioase acolo, o grămadă de articole şi cărţi interesante, ce puteau fi descărcate.

Atenţie la dreptul de autor! Numele celui care descarcă este agăţat ca o etichetă, ca să spun aşa, de document respectiv. Trebuie citit cu atenţie regulamentul de înscriere.

Se pare că în fiecare an accesul e gratuit pentru o lună, octombie sau noiembrie, aşa că dacă aveţi de făcut (acum sau mai târziu) vreo lucrare ... you have Online access to all SAGE journals until October 31, 2008. Merită toată reclama!

fără somn

pentru insomniaci recomand U2 Live at Slane Castle, chiar dacă e trecut de miezul nopţii ...

And if the night runs over
And if the day won't last
And if your way should falter
Along the stony pass
It's just a moment
This time will pass

cafeaua de sâmbătă dimineaţa

Nu m-aş putea lipsi de cafea în nici o dimineaţă. Dar sâmbăta dimineaţa parcă e mai bună decât în celelalte zile, pentru că de cele mai multe ori nu o beau în grabă, gândindu-mă că timp de două zile sunt liberă ... Ce bine !

Holograf – Viaţa are gust
Coldplay - Don't Panic
Howie Day – Collide
Joshua Radin - Don't Look Away
Plumb - Real Life Fairytale
Leonard Cohen - Ain't No Cure For Love
Amy MacDonald - This Is The Life
Smokie (feat. Suzi Quattro) - Stumblin' in
Direcţia 5 – Anii
Kylie Minogue - Better The Devil You Know
Eric Clapton - My father's eyes
Shanice - I Love Your Smile
Queen - Crazy Little Thing Called Love
Maria Mena - Just hold me
Kimberley Locke - Better Than This
The Corrs & Bono - When The Stars Go Blue
Cher - I'm strong enough
Daughtry – It’s not over
Timbaland Feat.One Republic – Apologize
Keane - The Sun Ain't Gonna Shine (Anymore)
The Skillet - The Older I Get
Maroon 5 - Won't Go Home Without You
Van Morrison - Have I Told You Lately
Mike & The Mechanics - Another Cup of Coffee

Am şi o dedicaţie: pentru Simona şi Bogdan, în mod special Have I told you lately, însă în varianta Sinead O'Connor & Van Morrison live, pe care eu o deţin, dar pe care nu am găsit-o nicicum pentru a-i pune link.

... another cup of coffee, sâmbăta viitoare !

dor de munte

De fiecare dată când mă întorc de la munte, parcă sunt alt om. Răutăţile nu mi se mai par atât de mari, lucrurile bune se întâmplă mai des, ... o vreme, până când realitatea începe să

îşi ia tributul.

Nu am mai fost la munte de mai bine de jumatate de an si ... mi-e dor !

oamenii sunt răi

În week-end a fost un incediu grozav la locul meu de muncă. Dimineaţă, de cum am ajuns pe scările instituţiei, m-a izbit un miros iute - înecăcios, câţiva pereţi erau negri, alţii încărcaţi de fum, la fel birourile, aparatele, hârtiile de tot felu'. ... sinistru !

Bineînţeles ziarele au scris, iar cititorii au comentat. Cum focul a izbucnit în biroul directoarei, lumea zice că ea e de vină, şi de aici potopul ... că e aşa, că e nu ştiu cum, adică hoaţă, cucoană, hâdă şi altele nestemate jigniri. Cu siguranţă, aceste funcţii au o susţinere politică. Pe de altă parte, cred că e normal să nu îţi fie bine atunci când nu mai eşti în graţii şi nu te mai ia nimeni în seamă. Dar nu şi atunci când, măcinat de frustrări, le manifeşti atât de urat: jubilind la necazul adversarului. Asta am văzut astăzi pe holurile instituţiei şi asta reise din comentariile din presă. E trist şi oarecum de neînţeles cum pot unii să se bucure într-o asemenea situaţie. ... până la urmă ceea ce s-a întâmplat ne afectează pe toţi, într-un fel sau altul. Dorinţa de a (re)deţine controlul, puterea de decizie, indiferent de natura ei, e atât de mare, încât Dumnezeu e uitat sau, mai grav, invocat ca şi cum nu ar fi loc sub soare pentru toată lumea.

Ziua de astăzi mi-a amintit de o vorbă a unei foste colege de liceu, acum avocat de temut, şi anume că "omu' e dracu'". Din păcăte, are dreptate!

fara cuvinte

... I am not the one who loves
It's love that chooses me.

Imi place atat de mult muzica lui Leonard Cohen, si regret atat de mult ca nu sunt acum la concert ...

cu oaresce emotii

incurajata, sfatuita si "stresata" de un bun prieten, cred ca am reusit sa imi creez blog-ul.

Motivul ... "(...) a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rada! Bunii rad si cad!
Sa radem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pana-n iad!"