Un prieten mi-a spus că m-am schimbat mult în ultima vreme, că sunt mai dură, mai rece faţă de cum eram, cel puţin, acum un an. Deşi m-am simţit şi eu oarecum altfel, parcă nu îmi este prea bine să mi se confirme, nu în sensul acesta.
Probabil nu mai reuşesc să privesc partea frumoasă a lucrurilor. Optimistă şi tolerantă cum mă ştiu ...mă ştiam (?), mă gândesc că alta trebuie să fie cauza. Am cunoscut, prin natura serviciului, dar şi datorită priorităţilor pe care le am, destul de mulţi oameni, cu diverse funcţii şi preocupări.
Cei mai mulţi nu sunt oamenii potriviţi la locul potrivit, nu conştientizează asta, ba chiar râvnesc la mai mult decât îşi pot permite prin propriile capacităţi. De fiecare dată când mă aflu, accidental sau nu, în preajma acestora, descopăr ce limite largi pot avea făţărnicia, pupincurismul, prostia. ... atât de des descopăr încât mă apucă greaţa, şi nu doar o indispoziţie trecătoare, pe care o poţi risipi la un vin cu prietenii.
Ce pot să fac? ...încerc să aleg, după cum spunea un
scriitor preferat: „
Răspunde prostului pe măsura prostiei lui ca nu cumva să creadă, în trufia lui, că are dreptate. Să nu răspunzi prostului potrivit prostiei lui ca nu cumva să fii asemeni lui.” Şi poate că o asemenea alegere nu ar fi neapărat dificilă, dacă anumite lucruri, mult prea importante, nu ar depinde de puterea de decizie şi apucăturile acelora cărora ar trebui să răspund. Sau nu.
În tăvălugul prostiei încurajate şi susţinute, cum ai putea să fii ?
