"Treaba mea"

După vârtejul câtorva ani de studiu şi a unei veri istovitoare, în care mi-am văzut de priorităţile profesionale, mi s-a făcut dor de carte. De o altfel de carte. Mi-am propus şi m-am apucat să citesc câţiva mari scriitori, ale căror cărţi – spre ruşinea mea - îmi sunt cunoscute doar din articole de presă, diverse întâlniri, discuţii sau altcumva.
Aşa am făcut cunoştinţă cu Hesse, a cărui naturaleţe e copleşitoare...

„Am dus o viaţă duplicitară a copilului care totuşi nu mai e copil. Conştiinţa mea îmbrăţişa ceea ce era familiar şi permis, conştiinţa mea nega lumea care pornise să mi arate. Alături de ea însă trăiam în visuri, în porniri, în dorinţi din cele subpământene, asupra cărora viaţa conştientă căuta să-şi făurească punţi din ce în ce mai şovăielnice, pentru că lumea copilăriei din mine se năruia. La fel ca mai toţi părinţii, nici ai mei nu au fost de ajutor naşterii în mine a pornirilor vieţii, despre care nu se vorbea. Ajutau doar, cu o nesfârşită nebăgare de seamă, încercărilor mele fără speranţă de a tăgădui ceea ce era adevărat şi de a sălăşlui pe mai departe într-o lume de copil care devenea tot mai ireală şi mai înşelătoare. Nu ştiu dacă părinţii pot face multe în această privinţă şi nu le fac alor mei nici un reproş. Era treaba mea să îmi văd de mine şi să-mi găsesc calea, iar eu mi-am făcut treaba prost, precum majoritatea celor bine crescuţi.
Fiecare om trece prin această greutate. Pentru cel obişnuit acesta reprezintă momentul din viaţă în care năzuinţele propriei vieţi intră în conflict cu lumea înconjurătoare la modul cel mai dur, când drumul înainte trebuie cucerit prin cele mai grele încleştări. Mulţi nu simt moartea şi renaşterea pe care o reprezintă destinul nostru decât de această singură dată în viaţă, în momentul şubrezirii şi al încetei năruiri a copilăriei, când tot ceea ce am îndrăgit caută să ne părăsească şi când ne simţim dintr-o dată în jurul nostru singurătatea şi ucigătorul suflu al gerului cosmic. Şi foarte mulţi rămân pentru totdeauna agăţaţi de acest obstacol şi atârnă întreaga lor viaţă în mod dureros de irepetabilul trecut, de visul paradisului pierdut, care este cel mai rău şi mai nimicitor dintre toate visurile.” Demian

... uitasem cum e să citeşti literatură.