Herta Müller spunea în discursul de la decernarea Premiului Nobel: „Împotriva unor atacuri te poţi apăra, dar în faţa clevetirii eşti neputincios“.
Am ascultat-o discutând cu Gabriel Liiceanu, la întâlnirea ce a avut loc la Ateneu. Am reascultat-o, am citit despre dialogul care a zgândărât atâtea sensibilităţi. În mod declarat, cei doi au vorbit despre vremuri apuse, despre cum se trăia în perioada comunismului. Şi, totuşi, o uşoară confuzie m-a încercat la vorbele Hertei Müller ...
„Viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există şi nimic nu justifică nicio înjosire de om ... Eu am vrut să trăiesc normal, să nu fac lucruri pentru care nu pot să răspund, mi-a fost greaţă de toată funcţionărimea de partid, de toate nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la şedinţe... Şi cînd erai în magazin sau te duceai la poştă ori să plăteşti curentul electric – toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat. Pe mine asta m-a durut.”
Care e diferenţa între atunci şi acum, dacă, în zilele în care trăim, ceea ce spune Herta Müller e atât de actual ?! ... apărările împotriva atacurilor - de orice fel - sunt de prea multe ori degeaba, neputinţele din ce în ce mai umilitoare, iar a durea nu rămâne la timpul trecut, nici măcar imperfect, ci se conjugă cronic la timpul prezent ...
Am ascultat-o discutând cu Gabriel Liiceanu, la întâlnirea ce a avut loc la Ateneu. Am reascultat-o, am citit despre dialogul care a zgândărât atâtea sensibilităţi. În mod declarat, cei doi au vorbit despre vremuri apuse, despre cum se trăia în perioada comunismului. Şi, totuşi, o uşoară confuzie m-a încercat la vorbele Hertei Müller ...
„Viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există şi nimic nu justifică nicio înjosire de om ... Eu am vrut să trăiesc normal, să nu fac lucruri pentru care nu pot să răspund, mi-a fost greaţă de toată funcţionărimea de partid, de toate nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la şedinţe... Şi cînd erai în magazin sau te duceai la poştă ori să plăteşti curentul electric – toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat. Pe mine asta m-a durut.”
Care e diferenţa între atunci şi acum, dacă, în zilele în care trăim, ceea ce spune Herta Müller e atât de actual ?! ... apărările împotriva atacurilor - de orice fel - sunt de prea multe ori degeaba, neputinţele din ce în ce mai umilitoare, iar a durea nu rămâne la timpul trecut, nici măcar imperfect, ci se conjugă cronic la timpul prezent ...
