Rânjetul unui liberal

Astăzi am participat pentru prima dată la o pichetare. În faţa autorităţii în subordinea căreia se află instituţia în care lucrez. Protestul se datorează neplăţii drepturilor salariale de mai mult timp. Mi-am ales dintr-o pungă de plastic un fluier roz şi am fluierat cât m-au ţinut puterile. Parcă mai mult pentru alţii decât pentru mine, deşi, fără să fiu o persoană cu fiţe, şi mie îmi lipsesc multe lucruri. Însă mă gândesc cu groază la colegii care au rate şi, mai ales, la cei care au credite ipotecare. Pentru mâncare şi câteva facturi poate te împrumută cineva, dar pentru rate la casă ... Unii riscă să rămână fără locuinţă. Am colegi care trăiesc doar din salariu, fără alte surse de venit, au familii, copii mai mici sau mai mari, care trebuie îngrijiţi, ... cel puţin hrăniţi, ca să crească sănătoşi, să poată învăţa etc..

S-a fluierat, s-au strigat fel şi fel de lucruri, timp în care reprezentanţii salariaţilor au discutat cu mai marii judeţului. Megafonul folosit nu a fost unul performant. Cu toate acestea m-a impresionat să văd cum la ieşirea colegilor din clădire, după discuţii, ceilalţi care aşteptau s-au strâns grămadă de parcă vorbele ce urmau a fi spuse erau ultima speranţă.

Concluziile ... vorbe goale, iar mai marii nu au considerat că ar trebui să iasă şi să spună ceva amărâţilor, chiar şi aşa, de campanie electorală.

Strigătele de dinainte au devenit scandări şi s-a cerut „să vină Ţurcanu”. Şi a venit ... Dar nu ca să discute cu cei pe care îi are în grijă ca vicepreşedinte al cj. A ieşit din clădire cu o mână în buzunar, mergând încet, fără să îşi arunce măcar privirea spre mulţime, deşi, inevitabil, ştia şi zărea cu coada ochiului că oamenii s-au întors către el. A urcat în maşină şi atunci am văzut pe faţa gargantuelească (şi aş putea pune pariu că nu ştie, din prima, la ce mă refer) un rânjet care m-a năucit. Nu zâmbea, RÂNJEA. Aş putea spune că nu am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. Nu atât de real. În filme cu criminali nazişti, comunişti sau de altă factură da. Culmea e că omu’ e un liberal cu acte în regulă. Dar poate că ar trebui mai întâi să mă mai gândesc dacă să-l consider sau nu om. Cum ar putea fi numit astfel cel care îşi dispreţuieşte într-atât nu subalternii, ci nişte semeni?

Câţiva salariaţi s-au năpustit asupra maşinii şi din câte am auzit au apucat să-şi manifeste furia, dând cu pumnii în geamurile acesteia. Eu am rămas locului şi nu am înţeles că protestul era la final.