După apariţia articolului din revista Libertatea pentru femei, doamna Dorina Vâlcu a contactat redacţia şi, prin intermediul jurnalistei Mirela Barbă, am ajuns să ne cunoaştem.
Acum trei ani, soţii Vâlcu din Bucureşti au fost încercaţi de aceiaşi problemă ca şi noi, când domnul a fost diagnosticat cu neurinom acustic. Doamna dorea să ne spună că această operaţie se poate face cu succes şi în ţară. Soţul dumneaei a fost operat în ţară, iar, după o perioadă de recuperare destul de grea, acum este bine. Am povestit multe, iar, în final, doamna mi-a cerut permisiunea să mă mai sune din când în când, ca să vadă cum suntem. Pur şi simplu.

5 comentarii:
Buna! o voi suna in cursul acestei zile pe doamna Valcu si ii voi transmite intentia ta!
E nemaipomenit ceea ce faci! Noi iti multumim din suflet!
Am vorbit cu doamna Valcu si i-am lasat numarul tau de telefon. Te vor suna!
Buna Anca,
M-au sunat. O sa public poveste alor dupa ce ma voi vedea cu ei. Poate reusesc sa scanez si documentele lor ca sa fie cat mai transparent. Aveti incredere in Sergiu Stoica pt ca e cu multe clase peste Ciurea, Danaila si ceilalti...
Ma bucur ca au sunat atat de repede.
Avem atata incredere in dr. Sergiu Stoica, incat nu mai e loc decat de ... vointa lui Dumnezeu!
Trimiteți un comentariu