Abia când am văzut-o pe Cristina, mi-am amintit de chipul ei, aşa cum era în şcoala generală. Nu am fost în aceeaşi clasă, dar, chiar şi aşa, acum ne-am recunoscut. Când am ajuns la Tex Club, lucrurile erau puse în mişcare: pe o masuţă acoperită cu o faţă de masă albă şi una mai mică roşie era instalată o urnă transparentă, ce aştepta un afiş pe ea. I-am înmânat afişul Cristinei şi am povestit aproape un ceas, despre Laura. Şi nu îmi amintesc să fi vorbit vreodată până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu