O săptămână

A trecut o săptămână de când am început să cerem Ajutor pentru Laura.

Am descoperit că oamenilor le este greu să facă un drum până la bancă pentru a depune o sumă oricât de mică. E mult mai uşor, pentru cei mai mulţi, să dea bani unei persoane sau să îi pună într-o urnă, care le este la îndemână. Din păcate, nu am reuşit, într-un timp atât de scurt, să facem rost de astfel de cutii, pe care să le răspândim alături de afişe.

Dar cu multă compasiune şi milă, oamenii reacţionează, într-un fel sau altul. Problemele Laurei ne-au luat prin surprindere, aşa încât facem în grabă tot ce se poate. ... parcă am fi prinşi într-un vârtej. În aceste condiţii, orice sprijin, sfat sau gest s-a dovedit a fi binevenit. Cu siguranţă, aşa va fi şi în continuare.

Cineva mi-a sugerat ideea de a încerca să obţin donaţii prin SMS – uri. Am discutat cu o prietenă care lucreză în domeniu şi se pare că un astfel de contract implică o analiză a cazului şi impactului pe care l-ar avea prin media, ceea ce presupune foarte mult timp. Timp pe care nu îl avem. Şi am renunţat la idee. Bună, de altfel.

În cursul săptămânii, doamna Luculescu şi doamna Pintilei de la Loteria Naţională Botoşani au ţinut să îmi dea informaţii despre cum aş putea să obţin un sprijin financiar printr-o fundaţie (demersurile în acest sens sunt în desfăşurare).

Cele câteva minute de discuţii cu domnul Mircea Petrariu, director al City Shop Suceava, au fost pentru mine lecţie despre pragmatism şi eficienţă.

Situaţia Laurei a impresionat-o şi pe doamna Bârliga, mama lui Bogdan, care a povestit despre asta liceenilor cărora le este profesoară şi, astfel, s-a implicat în ajutorarea verişoarei mele, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare.
Acelaşi lucru mi-au spus că îl vor face şi alte persoane şi le mulţumesc.

Începe o nouă săptămână ... Doamne Ajută!