Neurinom acustic - inainte si dupa operatie

Pozele pe care Laura mi le-a arătat astăzi, cu tumoarea neurinom acustic, înainte şi după operaţie, mi-au reamintit de ziua de 11 şi noaptea de 11 spre 12 martie şi ... mi-au dat fiori ...

Poate pentru cunoscători nu e impresionant, însă, pentru mine, e O MINUNE, care îi defineşte pe cei care au avut grijă de Laura!

înainte de 11 martie ... 4,0/3,1 cm

după ... 1,5/1,0 cm

şi, pentru că mulţi spun că operaţia ei arată minunat,

atât cât se mai poate vedea, priviţi !

Un om norocos

E vorba de Laura. Astăzi, a fost operată (la gât) de granulom post intubaţie. A intrat în sală în jurul orei 11 dimineaţă. Dl. dr. Bogdan Mocanu a estimat intervenţia la aproximativ două ceasuri. Cu puţin înainte de ora 13, am fost anunţată că este adusă în salon. La mai puţin de cinci minute de acest moment, am vorbit cu ... Laura, deşi abia puteam să cred că e chiar ea la telefon. Cu o voce vesel-somnoroasă mi-a spus că totul a decurs foarte bine, că e foarte mulţumită de dl. doctor şi de tot ce i s-a întâmplat ...

Înainte de operaţie, în spital, a cunoscut-o pe Gina Gheoca, publishing manager la Info-Sănătate, http://www.info-sanatate.ro/. Ce a rezultat în urma discuţiilor, citiţi AICI.

Până acum a fost atât de norocoasă! Aşa să fie şi în continuare! Doamne ajută!

Primul control. O alta operatie

Au trecut trei luni de la operaţia Laurei. De curând a făcut examen IRM, care spune aşa:

- craniectomie occipitală dreaptă;

- neoformaţie restantă la nivelul unghiului ponto-cerebelos drept, cu extensie în conductul auditiv intern drept, cu dimensiuni de 17/11 mm;

- topografie normală a liniei mediane;

- fără semne de hidrocefalie în prezent;

- polip la nivelul sinusului maxilar stâng;

- discretă hipertrofie de mucoasă la nivelul cornetului nazal inferior stâng.

Dimensiunile tumorii au speriat-o şi pe ea, şi pe soţul ei, la gândul că poate "ciotuleţul", ce nu a putut fi scos, a crescut. Au fost câteva zile grele. S-au liniştit abia după ce au vorbit cu dl. doctor Sergiu Stoica. Au stabilit să meargă la primul control după intervenţie.

Emoţiile apar din nou ... Cu atât mai mult, cu cât după acest control, Laura se va interna pentru o operaţie la gât. O răguşeală care i se părea foarte interesantă era cauzată de un granulom post intubaţie. E o tumoare, dar am spus că e o ciupercă, doar ca să nu folosim pluralul tumori ... Însă nu poate fi tratată altfel decât chirurgical. Vocea ei a devenit din ce în ce mai slabă, iar de câteva zile nu am mai vorbit. Joi este programată pentru intervenţie.

Doamne ajută!

UPDATE 23 iunie - Două controale, două veşti bune

Dimineaţă, Laura a fost consultată de dr. specialist ORL Bogdan Mocanu. Faptul că, în timpul intervenţiei din martie, nu i-au fost afectate corzile vocale, că nu este fumătoare, simplifică problema. Dl. doctor i-a spus că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, ar putea fi externată chiar în ziua operaţiei.

Apoi, spre seară, Laura şi soţul ei s-au întâlnit cu dl. dr. Sergiu Stoica. După o săptămână de angoase, discuţia cu acesta i-a liniştit, la fel cum s-a întâmplat şi înainte de operaţia din martie. Dimensiunile tumorii şi felul cum se vede aceasta pe RMN sunt în regulă. Şi nu sunt semne că restul rămas ar putea creşte. Mai mult, până la următorul control, Laura poate să facă raze pentru a distruge "ciotuleţul". Asta însemnă ca trebuie să ne informăm de proceduri, costuri ... Avem treabă!

Click! Sanatate pentru Laura

La două luni de la operaţia Laurei, încă se mai scrie despre povestea ei.

"Am luptat împotriva tumorii pentru familia mea", Andrada Floria, Click! Sănătate, nr. 4, 5 mai 2009

Viaţa Laurei a reintrat în firescul pe care şi-l dorea cu atâta disperare. Acum e foarte activă. Şedinţele cu părinţii, primele autodictări ale lui Denis, meciurile de volei ale Karinei, treburile casei îi ocupă tot timpul. Ori de câte ori vorbesc cu ea, îmi spune cât de nerăbdătoare e să meargă la control, să-i reîntâlnească pe medici şi pe toţi cei care au îngrijit-o în spital. Are câteva emoţii legate de rezultatul biopsiei tumorii, însă îşi spune "ce a fost mai greu a trecut" şi merge mai departe.

Laura la Tele M Botosani

Acum o lună, pe 11 martie, în jurul orei 8 dimineaţa, Laura intra în sala de operaţie. A ieşit de acolo a doua zi ... DA! a doua zi, pe 12 martie, în jurul orei 4 dimineaţa! ... după o operaţie ce a durat 20 de ore. Parcă a fost ieri ...

Astăzi, Laura a vorbit cu jurnalista Gabriela Erdic de la Tele M Botoşani.

Înregistarea aici.

dr. Anca Vişan, Laura şi dr. Sergiu Stoica

erată: dl. doctor Sergiu Stoica este neurochirurg, nu neurolog

Cum se simte Laura ???

Asta o întreb şi eu în fiecare zi. De fiecare dată îmi răspunde: "foarte bine!", cu un ton şugubăţ, care ar putea fi înţeles cam aşa ... "de ce?! s-a întâmplat ceva?!".

Ascultând-o cum îmi povesteşte zi de zi ce mai face, am impresia că totul a fost un vis urât. La început, după ce a ajuns acasă, o mai durea puţin piciorul stâng, de fapt toată partea stângă a corpului. E de înţeles, pentru că a fost poziţionată astfel în timpul operaţiei. ... 20 de ore!!! Dacă vremea era mohorâtă, o mai durea puţin şi capul. Însă, acum au trecut. La nici o lună de la intervenţie, Laura trebăluieşte de zor prin casă, face temele cu Denis, o ajută şi pe Karina la câte ceva, merge la şcoală să se intereseze de situaţia lor, iese la plimbare aproape în fiecare zi şi, bineînţeles, vorbeşte cu cei pe care îi întâlneşte şi îi cunosc problema. Unii o întreabă ... dacă s-a operat ...

Cei mai mulţi se miră că nu a fost rasă în cap. Nu, Laura nu a fost rasă în cap. Eu nu mi-am dat seama nici dacă a fost tunsă. Am fost curioasă şi, cu inima strânsă, m-am uitat să-i văd operaţia. Iniţial nu desluşeam, nu descopeream cât de mare e. Nu e mare, dar nu e nici micuţă. Am zis ... wow! ... e o bijuterie! Tăietura e o linie fină şi curbă ca urma unui creion de colorat. Isabella l-a numit pe dr. Sergiu Stoica "bijutierul de copii". Fără îndoială, aşa este: UN BIJUTIER!

Viaţa Laurei e aproape ca înainte. Sigur, acum e mai grijulie şi mai atentă la orice schimbare în starea ei. Sperăm să fie la fel de bine în continuare. Doamne ajută!

Spitalul EUROCLINIC Bucuresti

... la câteva zile după ce a ajuns acasă, Laura îmi spunea că deja îi este dor de oamenii de la Euroclinic şi că abia aşteaptă să-i reîntâlnească la controlul de peste trei luni!

RECUNOSTINTA

Laura: "Primăvara e la mine acasă, e în sufletul meu şi pentru această stare voi fi mereu recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat într‑un fel sau altul." - Primăvara a venit şi în sufletul meu, Mihaela Dincă, Adevărul, 20 martie 2009

"Miercuri, după miezul nopţii, Laura a ajuns în Botoşani. Revederea copiilor a făcut-o să-şi amintească ce bine e acasă.

Povestea Laurei Irimia se încheie astăzi fericit. Tânăra mămică din Botoşani a fost diagnosticată în decembrie cu neurinom acustic.

Operaţia-maraton la care a fost supusă în urmă cu 9 zile e o reuşită pentru medicii Spitalului Euroclinic. Mai bine de 30 de zile, cititorii „Adevărul” au trăit povestea Laurei scrisă chiar de ea în 25 de episoade de jurnal.

Când Laura nu a putut să scrie, redactorii v-au ţinut la curent cu starea ei de sănătate, au dat detalii despre sumele adunate din donaţii – la care „Adevărul” a contribuit cu 3.000 de euro – şi vi i-au prezentat pe „îngerii Laurei”, medicii care au salvat-o. Azi, Jurnalul Laurei a ajuns la ultimul episod.

Recunoştinţă

Drumul a fost uşor. Nu mi-a fost deloc rău, ba, dimpotrivă, m-am simţit foarte bine. Am vorbit mult la telefon, pentru că eram nerăbdătoare să ajung cât mai repede la copiii mei.

Când am coborât din tren şi am simţit aerul rece, am ştiut că sunt acasă. Bucuria m-a cuprins într-atât încât am început să tremur de emoţii, mai ales că am văzut chipurile celor dragi pe peron - unchiul meu şi Anca, verişoara mea.

Abia mi-am stăpânit lacrimile. Ne-am ţinut de mână până acasă ca şi cum vroiam să ne mărturisim minunea ce s-a întâmplat.

Am intrat în casă după miezul nopţii. Mama mă aştepta cu lacrimi în ochi. Am simţit din îmbrăţişarea ei că nu mai avea cuvinte să-şi exprime bucuria că mă vede din nou acasă.

Când mi-au auzit vocea, copiii, somnoroşi, au început să chicotească. Parcă nu le venea să creadă că am sosit în sfârşit. Spuneau încontinuu „mama, mama”, iar eu nu mă mai săturam să-i privesc.

Câteva ore au stat lipiţi de mine. Am găsit casa împodobită special pentru mine cu baloane, ghiocei şi viorele. Au fost clipe în care nu ştiam dacă să râd sau să plâng de bucurie.

Am o familie minunată şi mă voi ruga lui Dumnezeu să ne ţină cât mai mult timp împreună. Cel mai important, să fim sănătoşi!

Primăvara e la mine acasă, e în sufletul meu şi pentru această stare voi fi mereu recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat într‑un fel sau altul. "

Sunt foarte mulţi cei care au ajutat-o pe Laura. Personal le mulţumesc prietenilor mei, colegilor, cunoscuţilor, dar şi oamenilor pe care nu i-am cunoscut. Cei care mi-au umplut inima de bucurie şi pe care îi voi iubi pentru totdeauna sunt:

Andreea Niagu
Mirela Podovei
Gina Frăsinescu
Carmen Şotropa
Gabriela Ostafi
Amalia, Carmen, Adrian şi Florin Duţă
Roxana şi Cristian Talpiz
Bogdan Bârliga
Răzvan Viziteu
Daniel Marţincu

familia Boldea Cornelia
familia Vieru Felicia
familia Turcu Dumitru

prof. Liliana Bârliga, elevii din clasa a X-a C, a XI-a G, a XI-a B şi a XII-a H, precum şi cadrele didactice de la Colegiului Naţional „A.T. LAURIAN” Botoşani

prof. Cristina Drăguţu, elevii şi cadrele didactice din cadrul Grupului Şcolar „Dimitrie Negreanu” Botoşani

Greta Vizitiu şi prietenii ei
Tamara Ocu şi prietenii ei
Simona Gavril şi colegii săi din cadrul firmei PARMALAT Bucureşti
Marina Ghiorghiţă şi colegii săi de la Orange Shop Botoşani
Iulian Ghiorghiţă şi colegii săi de la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” Botoşani
Cristina Abugulesei şi colegii săi de la RESTAURANTUL TEX CLUB din Botoşani
Personalul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani
Personalul Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani
Personalul firmei CAPISCO Botoşani

Silvia Simiuşcă
Larisa Macovei
Miluca Zamfirache

Colegii mei din DGASPC Botoşani
Simona Dediu
Roxana Botoşan
Marcela şi Marius Pohoaţă

Daniela Călin
Carmen Chiţan
Angelica Ungureanu
Daniela Coşovanu
Raluca Mocanu
Lenuţa Olaru
Lenica Bulgariu
Daniela Oroşanu
Carmen Pătârniche
Alexandru Colbu
Marius Budăi
Marius Oroşanu

Anca Nichita, ziarul Adevărul de Seară
Anca Burlea, Gabriela Erdic, Mirela Ciorogar şi Andrei Cafelute, postul TV Tele M Botoşani
Mirela Barbă, revista Libertatea pentru femei
Virginia Constantiniu, Tudor Chiriac, ziarul Monitorul de Botoşani
Mădălina Ursuleanu şi echipa de la Radio Fix Botoşani

Mihaela Dincă
Dan Sântimbreanu

Faţă de dăruirea dr. SERGIU STOICA şi a dr. ANCA VIŞAN, dar şi a celorlalte cadre medicale, pot să mai spun doar că ... intervenţia lor nu a schimbat numai viaţa Laurei ... Şi le mulţumesc din suflet!

Mulţumesc din toată inima tuturor celor care au ajutat-o într-un fel sau altul pe Laura!
Dumnezeu să vă ocrotească pe toţi!

zambete molipsitoare

Laura a ajuns cu bine acasă, iar zâmbetul şi starea ei de bine sunt molipsitoare.

Iată câteva poze din săptămâna ce a trecut.

Dan Sântimbreanu a fost alături de Laura încă de la început.

... cu o zi înainte de operaţie şi după operaţiepoftă de mâncare, a doua zi după intervenţia de aproape 20 de oreapoi mişcare, pe holurile spitalului Euroclinic cât mai multă mişcare
dr. Anca Vişan, Laura şi dr. Sergiu Stoica

"După operaţie, dăruirea medicilor a transformat episoadele trimise de ea (ziarului Adevărul) într-un jurnal al fericirii." - Laura: „Sănătatea e cea mai importantă“, Mihaela Dincă, Adevărul, 19 martie 2009

invingatorii vin acasa

Prima poză cu Laura (pe picioare) după operaţie mi-a creat emoţii … Simona e di vină pentru multe. Ieri i-a vizitat pe învingători.


"Laura va fi externată astăzi din Spitalul Euroclinic, unde a fost operată de neurinom acustic. Înainte de a lua trenul spre Botoşani, ea va sta de vorbă cu prietenii din redacţia „Adevărul“." - Miercurea trecută eram în operaţie, acum plec acasă, Mihaela Dincă, Adevărul, 18 martie 2009

"Simt ca nimic rau nu mi se mai poate intampla"

"Mica parte din tumoare care nu a putut fi scoasă poate fi stopată din creştere cu ajutorul unor tratamente cu raze gama pe care Laura trebuie să le facă în Turcia." - Nimic rau nu se mai poate intampla, Mihaela Dincă, Adevărul, 17 martie 2009

totul la superlativ

Laura e plină de energie şi abia aşteaptă să vină acasă, la copii. Probabil miercuri va fi externată. Evoluţia stării ei este uimitoare. După cum a spus şi dl. doctor Sergiu Stoica, parcă nici n-ar fi operată.

... nu conteneşte să îmi povestească despre cumsecădenia personalului din spital, inclusiv de doamnele de la bucătărie. Spunea că îi este oarecum jenă să iasă la plimbare pe holurile spitalului, pentru că toată lumea o felicită şi o încurajează, cel puţin zâmbindu-i. Se simte acolo ca în familie. Iar când mi-a zis că de la agitaţia de ieri, de la meci, mai lipseam eu, Doamne, ce chef de ducă m-a apucat.

... revenind ... Laura a completat astăzi un formular în care a dat calificative serviciilor oferite în spital şi nu a ezitat să acorde punctaj maxim (cu plus) la toate rubricile. Mai e nevoie să spun că pentru d-na dr. Anca Vişan şi dl. dr. Sergiu Stoica superlativele nu sunt suficiente ?!

suspans si veselie

Dis de dimineaţă a sunat telefonul. Era Eugen. Nu am apucat să mă gândesc la ceva, bun sau rău, pentru că a început să îmi povestească despre sperietura zdravană pe care a avut-o dimineaţă, când a intrat în salon şi nu a găsit-o pe Laura. Pe moment nu a ştiut încotro să o ia, dar l-a salvat chiar ea, fiindcă sosea din plimbarea de pe holurile spitalului. Semn bun încă de la prima oră că vară-mea e bine.

... mi-am amintit apoi de analizele cu surprize, de telefonul şi vocea înecată în plâns, la prima oră a dimineţii, din cauza emoţiilor provocate de articolul din acea zi din ziarul Adevărul şi câte alte emoţii ce mi-a creat. Nu mai spun de noaptea de 11 spre 12 martie. Laura are un fel de a ne speria, pentru ca apoi să chicotească, de parcă ar râde de noi ...

Spre seară, am vorbit cu ea. Vocea îi era ceva mai fermă decât ieri. Era foarte veselă, pentru că dl. doctor i-a scos pansamentele şi totul e în regulă. A mâncat bine şi se simte „foarte bine”, după cum a spus apăsat, ca să mă convingă.

Din salonul în care se află au putut chiar să urmărească meciul de pe stadionul Dinamo, ca dintr-o lojă oficială. Ocazie de voie bună. În plus, au vizitat-o îngeraşii, Dan, în cursul zilei, şi, spre seară, Mihaela.

I-am spus de lista lui Cabral şi asta a surprins-o foarte tare. Mâine are treabă. Dar toate vor fi spuse la timpul lor.

OAMENI MINUNATI

Am vorbit cu Laura pentru prima dată de la operaţie. Cu o voce slăbită mi-a povestit încet, aproape în şoaptă, ce oameni extraordinari sunt acolo, ... cum d-na doctor Anca Vişan a ajutat-o să mănânce, să se dea jos din pat, să se îngrijească, ... cum dl. doctor Sergiu Stoica vine în vizită mereu zâmbind, o sfătuieşte ce să facă şi o ia la plimbare. Mi-a spus că merge singură şi am simţit-o mândră de asta. A ţinut să-mi sublinieze că „domnul doctor e un OM de milioane”. A fost emoţionant să o aud şi să aflu toate acestea chiar de la ea.

Azi a mâncat bine, a făcut un pic de mişcare, fără să-i mai fie rău. Şi nu sunt nici trei zile pline de când a fost operată, timp de aproape 20 de ore. E o MINUNE!

"Laura a făcut primii paşi după operaţie, Adevărul, 14 martie 2009, Mihaela Dincă

La mai puţin de două zile după operaţia de neurinom acustic, Laura Irimia a reuşit să se ridice din pat şi să facă primii paşi.

Ajutată de medicii care au supravegheat-o permanent, atât pe par­cursul intervenţiei-maraton care a durat aproape 20 de ore, cât şi după operaţie, Laura învaţă să-şi ţină din nou echilibrul.

Tânăra de 32 de ani a ieşit fără sechele postoperatorii din intervenţia prin care i-a fost extirpată tumoarea cerebrală de mărimea unui kiwi, cu toate că şansele unui asemenea scenariu erau minime.

Evoluţie surprinzător de bună

„Astăzi mă simt mai bine”, ne-a spus Laura Irimia ieri. Singurele lucruri care o mai supără pe tânăra mămică sunt un disconfort în zona operaţiei şi o durere greu de suportat de picioare. Medicii i-au spus Laurei că aceste simptome postoperatorii sunt normale.

„Totul decurge surprinzător de bine”, ne-au spus asistentele care o supraveghează 24 de ore din 24. Şi medicul anestezist care a participat la operaţie crede că nu vor apărea complicaţii. În următoarele zile, pacienta va trebui să înceapă să se plimbe ajutată mai puţin de însoţitor şi să se reobişnuiască cu zgomotul de afară.

„Dacă totul va decurge bine, Laura va pleca acasă undeva la mijlocul săptămânii viitoare”, afirmă anestezistul Anca Vişan. Singura îngrijorare a doctorilor se leagă de faptul că Laura ar trebui să bea mai multe lichide.

Cei trei medici cu mâini de aur, de la Spitalul Euroclinic, care au operat-o pe Laura Irimia au realizat un adevărat miracol. Intervenţia a fost una record din punctul de vedere al duratei, dar şi al dificultăţii.

Laura este o tânără mămică din Botoşani care a aflat de tumoarea cerebrală care îi ameninţa viaţa în decembrie. În ultimele săptămâni, în timp ce se pregătea de operaţie, ea a acceptat să ne scrie zilnic un jurnal al suferinţei.

Din cele 23 de episoade ale „Jurnalului Laurei” am aflat că Denis (7 ani) şi Karina (12 ani), cei doi copii ai ei, i-au dat în fiecare zi puterea să meargă mai departe."

Laura se simte bine

A intrat în a treia zi după operaţie. În prima zi după, Laura era incoerentă, agitată şi irascibilă. Absolut normal după atâtea ore sub anestezie. În cursul zilei a mâncat puţin, dacă se poate spune aşa când e vorba doar de câteva linguri de lichide, dar nu i-a priit nimic. O durea capul destul de tare. Dl. doctor Sergiu Stoica a vizitat-o şi am înţeles că durerea o resimţea doar la locul intervenţiei, ceea ce e perfect în regulă. Auzea bine şi putea să zâmbească la nevoie.

În lunile de dinaintea operaţiei nu concepea că ar putea rămâne cu pareză! Uneori accepta ideea, dar în mod constant revenea cu încăpăţânare şi refuza gândul ăsta. Şi minunea s-a întâmplat!

Ieri, arăta mult mai bine şi chiar ea spunea că se simte „mai bine”. Vorbea coerent. Dar mai puţin decât de obicei, ceea ce pe noi, cei din familie, ne amuză. Acum ne permitem să facem glume ... Tot ieri a făcut primii paşi. Dimineaţă, d-na doctor Anca Vişan a insistat ca Laura să se ridice la marginea patului şi chiar să stea puţin în picioare. Nu a reuşit decât un pic. Spre seară am vorbit (pentru a nu mai ştiu câta oară în zi) cu Eugen şi mi-a spus că ... „Laura e la plimbare cu dl. doctor Stoica”. După atâtea ore de stres, acum facem haz la orice semn care indică un progres. Dl. doctor a convins-o să încerce câţiva paşi şi Laura a reuşit să-i facă, chiar dacă o mai doare piciorul stâng. Hidratarea, care e foarte importantă, nu a decurs prea bine nici în a doua zi. Însă monitorizarea funcţiilor vitale arată că totul e în parametrii normali.

... începe o nouă zi şi de-aici, de-acasă, aşteptăm în continuare veşti bune. HAI LAURA!!!

INGERII LAUREI

"Intervenţia prin care medicul Sergiu Stoica i-a extirpat Laurei tumoarea a durat aproape 20 de ore, fiind un record în România. Neurinomul acustic de care suferea Laura Irimia le-a dat bătăi de cap medicilor. Dăruirea lor a salvat-o pe pacientă." - Laura a scăpat fără pareză!, Mihaela Dincă, Adevărul, 13 martie 2009

dr. Sergiu Stoica, dr. Anca Vişan

"Înainte de operaţie, Laura era încrezătoare. Intuiţia nu a înşelat-o. La ora 4.00, ieri-dimineaţă, Laura s-a trezit. Nici nu ieşise bine din operaţie că a deschis ochii. Era agitată, iar gălăgia din jurul ei o deranja.

În cele 20 ore de operaţie, timp în care medicul Sergiu Stoica de la Spitalul privat Euroclinic s-a chinuit să scoată tumoarea de mărimea unui kiwi instalată în canalul auditiv, Laura a căpătat o nouă viaţă. Intervenţia prin care a trecut Laura reprezintă un record în România din punct de vedere al duratei acesteia.

„Este cea mai lungă operaţie de neurinom acustic pe care am realizat-o. Cred că nu a fost alt medic în România care să facă o operaţie atât de lungă”, ne-a spus doctorul Sergiu Stoica.

Şi pentru medicul anestezist care a supravegheat-o permanent, operaţia Laurei este o mare reuşită. „Este cea mai lungă operaţie de neurinom la care am participat şi cea mai dificilă”, a declarat medicul Anca Vişan pentru „Adevărul”.

Sergiu Stoica, îngerul Laurei, are doar 36 de ani. A învăţat medicina la o facultate din ţară, iar rezidenţiatul şi l-a făcut în Franţa. A salvat sute de vieţi în clinici mari din Franţa şi Canada.

De doi ani s-a întors în ţară, fiind specialist în neurochirurgie la Spitalul Marie Curie din Capitală, dar şi la Euroclinic. Nu este căsătorit şi şi-a făcut un renume din a nu accepta vreodată atenţii materiale de la pacienţi.

„Operaţia s-a încheiat. Laura e la reanimare şi e bineeeee! E o mare luptă câştigată”, aşa suna mesajul pe care reporterul „Adevărul” l-a primit ieri-dimineaţă de la verişoara Laurei. Informaţiile au fost ulterior confirmate chiar de doctorul care a operat-o.

Mesaje optimiste

Medicul specialist Sergiu Stoica este, la numai 36 de ani, un neurochirurg cunoscut

„Consider că această operaţie e reuşită. Laura a scăpat de pareză şi de alte sechele postoperatorii”, a afirmat ieri, la ora 12.00, medicul Sergiu Stoica, chiar înainte de a intra într-o altă operaţie. Singura problemă în cazul Laurei este că o parte din tumoare nu a putut fi scoasă – „un ciotuleţ”, cum îl numea soţul ei. „Am reuşit să scoatem aproximativ 90% din tumoare. Bucata rămasă era lipită de trunchiul cerebral şi riscurile erau prea mari. În aceste situaţii se preferă ca acea parte să rămână acolo”, adaugă Sergiu Stoica. Tomografia făcută ieri-dimineaţă întăreşte spusele medicului – partea rămasă abia se observă.

Medicul a dat asigurări că acel „ciot” de tumoare va putea fi stopat din creştere cu nişte şedinţe de raze gama care se pot efectua fie la noi în ţară, fie în Germania sau Turcia.

Primele cuvinte

Ieri, la prânz, Laura a fost mutată de la terapie intensivă într-o rezervă. Medicii au venit la ea imediat după operaţie pentru a verifica dacă totul este bine. Primele cuvinte pe care le-a spus după operaţie au fost numele copiilor şi al soţului. „Nu am avut niciodată un pacient aşa de vesel. După ce s-a trezit a râs zeci de minute încontinuu. M-a uimit optimismul ei. Nu cred că vor apărea complicaţii”, a adăugat anestezistul Anca Vişan.

Puncte critice
Înainte

Pe parcursul intervenţiei, Laura şi doctorii au trecut prin mai multe puncte critice. Primul moment dificil a fost la început: alegerea manevrei prin care se face accesul către tumoare.

După
Disecţia a fost apoi decisivă. Existau foarte multe riscuri de lezare a nervilor.Cel mai delicat moment a fost extirparea părţii lipite de trunchiul cerebral.

Drama Laurei, scrisă pentru „Adevărul“

Laura Irimia a aflat că suferă de neurinom acustic în decembrie anul trecut. De atunci a încercat să strângă bani pentru o intervenţie în străinătate. Speranţele că va aduna cei 35.000 de euro pentru intervenţia în Germania scădeau de la o zi la alta, pe măsură ce durerile de cap şi ameţelile creşteau în intensitate. Medicii au sfătuit-o să se opereze cât mai repede, chiar dacă în urma unei operaţii efectuate în România exista un risc de 80% să rămână cu sechele grave – pareză facială, lipsa auzului. În aceste condiţii, şansele sale au depins de medicul Sergiu Stoica, un profesionist despre care a auzit de la alţi pacienţi operaţi de tumoare cerebrală.

Laura are 32 de ani şi o familie frumoasă: un soţ care i-a fost permanent alături şi doi copii. Denis (7 ani) şi Karina (12 ani) sunt cei care i-au dat putere să meargă mai departe. Cu toate acestea, de când a aflat că este bolnavă, momentele grele din viaţa ei s-au succedat cu o repeziciune greu de imaginat. „Într-o zi i-am găsit pe toţi trei (Laura, Denis şi Karina – n.r.) plângând de mama focului. A avut momente când era sigură că va muri”, povesteşte Eugen Irimia, soţul Laurei.

Cei care au ajutat-o pe Laura să strângă cei 7.000 de euro necesari pentru intervenţia din România sunt „câţiva oameni cu suflet mare”, cum îi numeşte ea. „Adevărul” a contribuit cu 3.000 de euro.

Laura ne-a scris timp de 23 de zile un jurnal în care ne-a povestit stările prin care trecerea pe măsură ce se apropia operaţia."

OPERATIA E O REUSITA!

... primele 3 zile după operaţie sunt critice în evoluţia stării pacientului. Îmi vine să strig HAI LAURA!!!

18.14 Laura acuză durere la un picior. Ştiam că poate apărea o astfel de problemă, dar sper din tot sufletul să nu fie nici o complicaţie.

14.20 La tomograf nu se mai vede tumoarea. Au rămas doar "nişte celule", "ciotuleţul". Acum Laura e în salon. E conectată la nişte aparate. Încearcă să vorbească, însă Eugen mi-a spus că e destul de incoerentă, ... din cauza sedativelor.

08.11 Laura e la reanimare. De dimineaţă era trează şi sub supravegherea unor cadre medicale. Eugen a reuşit cu greu să vorbească cu ea. E, totuşi, sub efectul unor sedative. Urmează să facă control tomograf.

05.15 Dl. doctor a reuşit să extirpe tumoarea, mai puţin "un ciotuleţ", care nu putea fi înlăturat nicicum. Nu ştim încă dimensiunile acestuia, dar ştim că poate fi înlăturat cu nişte raze, în mai puţin de jumătate de an. Foarte important e că nu are pareză. Incredibil!!! Laura este la reanimare. Într-adevăr, s-a trezit şi e un pic irascibilă. Lucrul acesta pare să intre în reacţiile fireşti de după operaţie. Dan spune că, în condiţiile acestea, OPERAŢIA E O MARE REUŞITĂ! Iar eu îi iubesc atât de mult pe oamenii ăştia!!!

04.27 Operaţia s-a terminat. Eugen l-a zărit pe dl. doctor. Cică zâmbea mai ceva ca înainte de a intra în sala de operaţie (între noi fie vorba, cred că a văzut cât de încăpăţănată e Laura). Nu a apucat să vorbească cu el, dar mă va suna imediat ce lucrul ăsta se va întâmpla. Eugen a mai aflat, ... nu am mai înţeles de la cine, că totul a decurs foarte bine, că Laura s-a şi trezit din operaţie. ... Oo, Doamne, atât de repede ?! Şi mai aştept un telefon de la Eugen, ca să încep să trezesc oamenii. Mă simt ca şi cum noaptea asta nici nu ar fi fost!

02.28 ...totuşi, de la 11.00 la 23.00 sunt 12 ore, iar de la 23.00 până la 04.00 sunt încă 5. Asta însemnă 17 ore de operaţie! Am ajuns din nou la socoteala de dinainte. E mult şi e admirabil că dl. dr. Sergiu Stoica poate să facă asta!

01.00 Mai durează aproximativ 3 ceasuri. E bine! Lucrurile par să decurgă în limitele stabilite. În plus, Eugen a aflat că până acum nu au fost complicaţii. Deci, aşteptăm în continuare, ceva mai liniştiţi. Mai ales eu, după ce am vorbit cu Dan mai bine de-un ceas. Ce om grozav!

00.41 Socoteala noastră e precipitată. Operaţia a început, de fapt, în jurul orei 11.00. Până atunci au avut loc pregătiri. Asta a aflat Eugen de la un asistent medical. Răsuflăm niţel uşuraţi.

00.25 Aşteptăm în continuare ... Toată admiraţia pentru dl. doctor Sergiu Stoica!

Operaţie-maraton pentru Laura (Mihaela Dincă), Adevărul, 12 martie 2009

Mihaela Dincă a stat în redacţie, până târziu în noapte. Cu emoţii, am aşteptat împreună, fiecare în colţişorul ei de ţară, veşti bune despre Laura. Începe o nouă zi şi aşteptăm ...

"Intervenţia chirurgicală la care a fost supusă Laura Irimia a durat mai bine de 10 ore . Ieri, la 8.30 dimineaţa, Laura se afla deja pe masa de operaţie. Medicii erau optimişti că intervenţia va fi una reuşită.

Laura a ajuns ieri la Spitalul „Euroclinic“ din Capitală la 7.30. Avea emoţii. N-a avut timp să le simtă. La 8.30 era deja pe masa de operaţie.

Până la închiderea ediţiei, intervenţia nu se terminase, însă, înainte să se apuce de treabă, medicii au încurajat-o.Cei care au trecut prin experienţa Laurei povestesc că după intervenţia chirurgicală care a constat în extirparea tumorii cerebrale instalate în canalul auditiv s-au simţit ca şi cum ar fi renăscut.

„După operaţie mă enerva orice. De exemplu, sunetul linguriţei în cană. Operaţia asta este ca şi cum te-ai naşte din nou“, povesteşte Dan Sântimbreanu, un tânăr care a fost operat de neurinom acustic la Hanovra.

El a încercat să o încurajeze pe Laura Irimia chiar cu câteva ore înainte de intervenţie. Laura părea însă că nu are nevoie de încurajări. „A fost totul bine până acum, aşa că nu înţeleg de ce s-ar strica şirul acesta de veşti îmbucurătoare“, spune Laura.

La riscurile operaţiei nici nu a vrut să se gândească. „Eu ştiu sigur că nu voi rămâne cu pareză“, zâmbeşte Laura, chiar înainte să fie dusă pe masa de operaţie.

Probleme postoperatorii

La fel credea şi Dan Sântimbreanu înainte de intervenţie. El nu a avut acest noroc. A rămas cu o pareză facială temporară, care s-a remediat în câteva luni prin exerciţii de recuperare.

„Când m-am trezit din operaţie am avut un şoc. Ştiam că medicii din Hanovra reuşiseră să rezolve alte cazuri fără sechele şi când am văzut că nu pot să-mi mişc jumătate de faţă am intrat în panică“, mai spune Dan. Cele 4-5 zile de după intervenţie au fost cele mai grele.

A învăţat din nou să-şi ţină echilibrul, să zâmbească şi să plângă. După ce a făcut primele exerciţii de recuperare a văzut cum, puţin câte puţin, pleoapa sa a început să reacţioneze şi să se mişte. Putea chiar să ridice puţin colţul gurii.

Nici acum, la mai bine de un an de la intervenţie, nu îşi poate ridica însă sprânceana. Cu urechea dreaptă, care nu mai funcţionează, s-a obişnuit. “E o senzaţie ciudată când sună telefonul şi nu ştiu în ce parte să-l caut”, se amuză Dan.

Repede, acasă

Laura speră să nu treacă prin aceeaşi experienţă. Dacă operaţia va decurge aşa cum se aşteaptă medicii are şanse să plece acasă în mai puţin de o săptămână. Lui Dan i se pare că acest termen este însă prea optimist. El a stat internat câteva săptămâni după intervenţie, însă a avut ceva complicaţii.

„La Hanovra au încercat să mă obişnuiască din nou cu lumea de afară. Să te obişnuieşti din nou cu zgomotul şi cu agitaţia exterioară nu e uşor. Intervenţia asta este ca şi cum ţi-ar fi resetaţi toţi nervii“, explică Dan, uitându-se către Laura. Ea va fi nevoită să intre destul de repede în atmosfera de acasă. Îşi doreşte acest lucru din toată inima.

Vrea doar ca tot acest coşmar să se sfârşească rapid pentru a putea să se întoarcă la copiii ei - Karina (12 ani) şi Denis (7 ani). „Ştiu că ei sunt îngerii mei păzitori şi voi lua o poză cu ei în sala de operaţie“, a încheiat Laura.

Drama Laurei, povestită chiar de ea

Laura Irimia, o tânără mămică de 32 de ani din Botoşani, a aflat de boala care îi ameninţa viata în decembrie anul trecut. De atunci, ea a început o adevărată luptă cu tumoarea cerebrală care se încăpăţâna să crească în canalul său auditiv.

A aflat totul despre această boală de pe blogul lui Dan Sântimbreanu, iar de atunci a încercat să strângă bani pentru intervenţie. A sperat să facă rost de cei peste 35.000 de euro care i-ar fi asigurat o operaţie reuşită la Hanovra.

A reuşit să strângă doar banii necesari pentru o intervenţie într-un spital privat din România, care i-a dat şanse să scape fără sechele. „Adevărul” a ajutat-o cu 3.000 de euro.

Laura ne-a scris zilnic, timp de mai bine de două săptămâni, un jurnal despre stările prin care trecea pe măsură ce se apropia intervenţia de care depindea viaţa ei."

AZI, 11 martie

23.30 Răbdarea mea a cedat. L-am sunat eu pe Eugen. Mă gândeam că i s-a făcut rău. Aşteaptă şi el. Nici lui nu-i vine să creadă că durează atât de mult. E destul de îngrijorat. Dar mi-a spus că important e să fie bine, nu mai contează cât durează. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul lui. Între timp s-au făcut 15 ore de când a început operaţia.

23.11 Tot aşteptăm ...

22.30 INCREDIBIL! 14 ore de operatie!!!

22.06 ... aşteptăm ...

21.33 O operaţie de 13 ore şi ceva!!! wow! Suntem o gaşcă de oameni, care aşteptăm un telefon, stupefiaţi de răbdarea şi ambiţia domnului doctor!

21.00 ... nimic. Oare ce fel de oameni sunt cei care fac o asemenea operaţie? Aş vrea să-i văd ca să mă conving că sunt reali! ... ce inimă şi ce mâini trebuie să aibă dl. doctor!!

20.37 ...12 ore de operaţie !!! ... telefonul nu sună!

20.04 Tot nimic! ... Dumnezeu e mare şi are grijă de toate!!!

19.00 Nu avem încă nici o veste. ... acum, parcă e mai greu ca oricând. Doamne Ajută!

16.30 ... Programul meu de lucru s-a terminat. 8 ore. Tot de-atâta timp e Laura în operaţie. Mă rog ca organismul ei să reziste. Mă rog ca toţi cei din echipa medicilor să aibă răbdarea şi puterea să ducă lucrurile la bun sfârşit.

De la ora 8.30, Laura este în operaţie. Când am vorbit cu ea, cu puţin timp înainte de a intra în sală, era bine şi nu părea să aibă emoţii. În privinţa asta, mi-a depăşit aşteptările. Şi mă bucur.

Domnul doctor i-a spus lui Eugen, soţul Laurei, că se vor vedea spre seară, pentru că nu se va grăbi. Asta mă linişteşte şi mă face să am încredere că va fi bine.

"Tânăra de numai 32 de ani este în faţa marelui hop: operaţia hotărâtoare pentru viaţa ei. Intervenţia la care va fi supusă tânăra mămică de 32 de ani este dificilă. Operaţia poate dura şi 13 ore, iar medicii nu îi dau asigurări că vor extirpa întreaga tumoare." - Ziua decisivă: Laura Irimia se operează astăzi (Mihaela Dincă), Adevărul, 11 martie 2009

"Riscurile operaţiei de neurinom acustic, o tumoare cerebrală instalată în canalul auditiv, sunt cunoscute în toate spitalele de neurochirurgie. Astăzi, Laura Irimia încearcă să învingă riscurile unei boli necruţătoare. Riscul de a rămâne cu pareză facială sau cu alte sechele este mare.

Laura nu vrea să accepte această ipoteză. Nici cei care au susţinut-o în tot acest timp nu pot accepta faptul că operaţia poate fi una nefericită. “Laura, fii tare!”, i-au urat rând pe rând prietenii şi rudele. Copiii au încurajat-o cu zâmbetul lor. Şansele ei atârnă de medicul Sergiu Stoica de la Spitalul privat „Euroclinic” din Capitală, acolo unde există singurul aparat din România care poate monitoriza nervii faciali în timpul intervenţiei. Şi medicul Sergiu Stoica are încredere în forţa Laurei.

Nu acceptă să râmână cu paralizie

„Dacă riscurile ar fi foarte mari, nu aş fi acceptat operaţia. Riscurile sunt comparabile cu cele care apar şi la o operaţie similară în străinătate“, ne-a spus medicul. Pentru intervenţia din România, Laura a avut nevoie de 7.000 de euro.

“Adevărul” a ajutat-o pe tânără cu 3.000 de euro. O operaţie similară la o clinică din Hanovra, acolo unde o echipă de medici care au operat peste 4.000 de astfel de cazuri i-ar fi dat şanse mari de reuşită, ar fi costat-o peste 35.000 de euro.

„Încă din decembrie, de când am aflat de boala mea, mi-am dat seama că această sumă este imposibil de strâns”, povestea Laura acum câteva zile. S-a împăcat rapid cu ideea că operaţia din România este singura ei şansă. Până când să se îmbolnăvească, Laura, soţul ei şi cei doi copii - Denis (7 ani) şi Karina (12 ani) - trăiau din vânzarea pantalonilor pe care ea îi croia.

De câteva luni se descurcă doar cu ce au vândut din ce mai aveau pe stoc, pentru că Laurei îi este imposibil să suporte zgomotul maşinii de cusut. Laura Irimia are cea mai mare încredere în îngeraşii pe care Denis şi Karina i-au rugat să aibă grijă de mama lor.

Jurnalul Laurei episodul 23

Despărţirea de copii a fost cea mai grea. Dar am fost puternică pentru că şi ei, la rândul lor, trebuie să fie puternici. Într-o anumită măsură, boala aceasta ne-a învăţat pe toţi să fim astfel. La plecare am primit cadouri care să îmi poarte noroc şi să mă înveselească. Mesajul simplu de pe felicitare se termina cu un rând pe care l-am găsit foarte adevărat, ... „înainte de toate vei afla senzaţia de siguranţă, că nu eşti singur pe lume”.

Drumul spre Bucureşti mi s-a părut mai scurt decât înainte. Am ajuns dis-de-dimineaţă, aşa încât am avut timp să mă şi odihnesc înainte de a merge să iau rezultatul la RMN-ul făcut săptămâna trecută.

Am mers la Spitalul „Euroclinic“, unde am refăcut nişte analize. Din nou am întâlnit acelaşi personal amabil, care ţi se adresează într-un fel, care îţi risipeşte temerile şi te face să uiţi de problemele pe care le ai.

Apoi, m-am întâlnit cu doam­na care are acelaşi diagnostic ca şi mine, cea cu care am vorbit ieri la telefon. A fost atât de drăguţă ... Mi-a făcut o surpriză dându-mi o iconiţă şi o cărticică de rugăciuni. Ne-am urat sănătate şi a rămas că mă va vizita la spital, după operaţie. După-amiază am ajuns acasă la verişoara mea.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să vorbesc la telefon cu copiii. Important pentru mine e că ei sunt cuminţi şi sănătoşi. E tot ce îşi poate dori o mamă. Karina mi-a spus că amândoi se vor ruga pentru mine. Am simţit cum mă cuprinde dorul de ei şi le-am spus că abia aştept să mă întorc acasă. Am încredere că totul va fi bine.

Tumoare periculoasă

Neurinomul acustic reprezintă de fapt o tumoare cerebrală ce se instalează în canalul auditiv. Este o tumoare benignă care poate cauza însă decesul pacientului, spun medicii neurochirurgi. Operaţia se poate face la mai multe clinici din România, însă există un risc foarte mare ca bolnavul să rămână cu sechele. 70-80% din pacienţi rămân cu paralizie facială. După operaţie, Laura va sta internată câteva săptămâni.

Ne rugăm lui Dumnezeu să-ţi trimită îngeri să te ocrotească şi să te facă sănătoasă!"

nota normalitatii

Astăzi parcă am vorbit mai mult ca oricând cu Laura şi Eugen.

Laura este foarte impresionată de personalul din spitalul Euroclinic. Îmi povestea cum cineva de la spital a sunat-o în după-amiaza asta şi a întrebat-o dacă are nelămuriri în legătură cu operaţia de mâine. Şi, în plus, dacă apare ceva, poate suna în orice moment. Am spus ...wow! Mi-a repetat, pentru a nu ştiu câta oară, cât de amabil e personalul de acolo, că acesta ţi se adresează într-o aşa manieră, încât îţi spulberă orice frică şi te face să uiţi de boala pe care o ai. O cred pe cuvânt, pentru că am simţit asta în vocea ei, de fiecare dată când a făcut un drum la spital.

... nu pot să nu observ că omenia, bunul simţ au ajuns să ni se pară atât de neobişnuite. Faptul că suntem aşa de impresionaţi de ceea ce ar trebui să dea nota normalităţii mi se pare înfiorător de trist. Parcă am prostit de atâta umilinţă prin spitalele (instituţiile) publice!

Mă bucur însă că Laura l-a găsit pe Dan, că a aflat de dl. doctor Sergiu Stoica şi că va avea parte de tot ce e mai bun în ţară, la momentul de faţă, în problema pe care o are.

Iar mâine e ziua cea mai grea ... Doamne ajută!