marți, 9 noiembrie 2010

Slabanogul

"Săvârşirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea socoteşte întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine şi, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău. Deoarece el nu este răufăcător din pricina puterii lui, ci din pricina slăbiciunii lui.
În acest fel, vei strânge putere cât marea ce nu se revarsă să înece pe copilul care aruncă pietre în ea."
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău, editura Sofia

vineri, 15 octombrie 2010

In ce vremuri traim ?!

Herta Müller spunea în discursul de la decernarea Premiului Nobel: „Împotriva unor atacuri te poţi apăra, dar în faţa clevetirii eşti neputincios“.

Am ascultat-o discutând cu Gabriel Liiceanu, la întâlnirea ce a avut loc la Ateneu. Am reascultat-o, am citit despre dialogul care a zgândărât atâtea sensibilităţi. În mod declarat, cei doi au vorbit despre vremuri apuse, despre cum se trăia în perioada comunismului. Şi, totuşi, o uşoară confuzie m-a încercat la vorbele Hertei Müller ...

„Viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există şi nimic nu justifică nicio înjosire de om ... Eu am vrut să trăiesc normal, să nu fac lucruri pentru care nu pot să răspund, mi-a fost greaţă de toată funcţionărimea de partid, de toate nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la şedinţe... Şi cînd erai în magazin sau te duceai la poştă ori să plăteşti curentul electric – toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat. Pe mine asta m-a durut.”

Care e diferenţa între atunci şi acum, dacă, în zilele în care trăim, ceea ce spune Herta Müller e atât de actual ?! ... apărările împotriva atacurilor - de orice fel - sunt de prea multe ori degeaba, neputinţele din ce în ce mai umilitoare, iar a durea nu rămâne la timpul trecut, nici măcar imperfect, ci se conjugă cronic la timpul prezent ...

vineri, 17 septembrie 2010

"Vreau sa lupt!"

Am aflat de Marius Giradă de pe stiri.botosani.ro. Situaţia lui e atât de impresionantă încât cuvintele noastre par de prisos. Cuvintele lui Marius, însă, ne arată cât de grea este lupta pentru ceea ce nouă, cei care putem să vorbim, să scriem, să gesticulăm, să dansăm, să ne plimbăm şi atâtea altele, ne pare că ni se cuvine ... Marius vrea să lupte. ... tu ?! Ce faci ?
Rareori ne este dat sa vedem un om mai curajos si mai increzator in sansa sa precum dorohoianul Marius, cunoscut drept "baiatul care scrie cu nasul"!

Inteligent si generos, bun crestin si minunat prieten, Marius are nevoie de ajutorul nostru pentru a face o operatie care ii va usura viata. O viata crunta pentru el acum! Chiar daca a fost crunt lovit de destin, Marius a invatat sa foloseasca computerul, scriind cu nasul, intrucat nu isi poate folosi mainile, la fel cum nu se poate nici deplasa, el fiind ajutat permanent de catre familie.

Scrisoarea sa sincera si emotionanta ne-a fost trimisa de o alta prietena a redactiei noastre, convinsa ca Marius Girada, din Dorohoi, este omul care merita sa ne imbunateasca si sa ne creasca sufletele. Sa nu uitam ca, oferind un banut pentru Marius, s-ar putea sa ii daruim o zi de viata!

"AM SI EU O SANSA! Numele meu este Girada Marius din orasul Dorohoi, judetul Botosani, am 31 de ani si din cauza nasterii grele am un handicap fizic gradul intai cu diagnosticul tetrapareza extrapiramidal.Luna trecuta ma intalnesc cu o vecina de pe strada mea si imi spune ca a vazut la tv un baiat din Iasi care a facut o operatie antispastica la Chisinau si se simte bine. Cand vin in casa, gasesc baiatul pe net si ii scriu. Imi spune ca a fost la Chisinau prin fundatia IKON din Galati. Nici una, nici doua, scriu si eu la Galati si imi raspunde dandu-mi formularul de inscrire si sa le trimit copie de buletin al meu si ale parintilor, copie dupa certificat de handicap si o iesire din spital pe care le-am scanat si le-am trimis. Si iata ca Sambata 28 August am fost la Galati unde a venit medicul Marcel Platon de la Clinica Gynesource din Chisinau, un om foarte de treaba. Dupa ce m-a consultat, m-a programat la operatie pe 30 Noiembrie 2010. Operatia este sub-cutanata in punctele spatistice si costa 1850 de euro. Din nefericire nu am aceasta suma si am nevoie de dvs.
Cont în lei: RO 84 BRDE 070SV22901100700
Cont în euro: RO 53 BRDE 070SV26842830700
Deschise la BRD filiala Dorohoi,
AGENŢIA DIMITRIE POMPEIU
Titular de cont Girada Rodica [ mama ]"
(SCRISOARE TRIMISA REDACTIEI DE ANAMARIA SCHIOPU)