Atunci când plec de-acasă, iar timpul şi buzunarul îmi permit, îmi place să hălăduiesc (şi) prin librării şi să-mi cumpăr câteva cărţi. Sau măcar una, aşa ca să marchez momentul. În primăvară, am intrat într-o librărie din Iaşi, unde, în perioada studenţiei, stăteam ore în şir. De pe un raft doldora de cărţi, mi-a atras atenţia numele autoarei, Isabel Allende. Am ales o carte la întâmplare,
am citit câteva rânduri şi, pentru că nu mă mai puteam opri, am cumpărat-o. Timpul nu mi-a dat răgazul de a-mi continua lectura acasă, iar când lucrul ăsta s-a întâmplat, în sfârşit, am citit pe nerăsuflate, uitând să îmi pun ochelarii, o poveste fascinantă despre dorul de viaţă în libertate şi adevăr, despre o dragoste răbdătoare, ce culminează cu "dăruirea fără oprelişti, temeri sau rezerve". "Noaptea era plăcută. Lumina lunii estompa peisajul, contururile dealurilor şi siluetele eucalipţilor înalţi. Coliba abia se zărea în depărtare, răsărind precum un fruct al pământului. În comparaţie cu mina, aceasta li s-a părut primitoare ca un cuib. S-au culcuşit într-un colţ pe iarbă şi au privit cerul înstelat şi necuprins, luminat de o lună lăptoasă. Irene şi-a lăsat capul pe umărul lui Francesco şi a plâns îndelung. El a cuprins-o cu braţul şi au stat aşa preţ de câteva ceasuri, căutând în tăcere uşurare pentru descoperirea făcută şi putere pentru ce avea să vină. S-au odihnit ascultând foşnetul arbuştilor, ţipetele unor păsări de noapte şi umbletul furişat al iepurilor.
Încet-încet, Francisco a scăpat de nodul care-l sufoca. A fost în stare să perceapă frumuseţea cerului, blândeţea pământului, mireasma puternică a câmpului, atingerea lui Irene. I-a ghicit liniile corpului, a fost conştient de greutatea capului ei, de curba şoldului lipit de el, de cârlionţii care-l gâdilau pe gât, de atingerea suavă a bluzei de mătase, la fel de fină ca şi pielea ei. Şi-a amintit de ziua când o cunoscuse şi fusese copleşit de zâmbetul ei. De atunci o iubea, iar toate nebuniile care-l aduseseră la mina asta nu erau decât pretexte pentru ca, în cele din urmă, să ajungă la clipa preţioasă când o avea doar pentru el, atât de aproape, abandonată şi vulnerabilă. A simţit dorinţa ca pe un val urgent şi puternic. Pieptul i s-a umplut de aer şi inima a început să-i galopeze frenetic. A uitat de logodnicul tenace, de Beatriz Alcantara, de soarta sa incertă şi de toate piedicile dintre ei. Irene avea să fie a lui pentru că aşa era scris de la începutul lumii."
traducere Cornelia Rădulescu
ed. Humanitas, 2008
