Ajutor pentru Laura!

Am vorbit cu vara mea Laura cât nu am făcut-o în ultimii 10 ani. Fiecare şi-a văzut de drum şi ne întâlneam doar la evenimentele din familie, care, până nu demult, erau dintre cele fericite.

(fragment)

karina draguta (1/8/2009 6:57:05 PM): SUNT PUTERNICA
Anca Gradinaru (1/8/2009 6:57:07 PM): numai sa nu te copleseasca emotiile
Anca Gradinaru (1/8/2009 6:57:18 PM): ca nu e vb neaparat de cat de puternica esti
Anca Gradinaru (1/8/2009 6:57:35 PM): nici nu imi imaginez ca ai fi altfel
karina draguta (1/8/2009 6:58:24 PM): au fost prea multe si mam incurajat singura
karina draguta (1/8/2009 6:59:19 PM): pot trece acum peste orce
Anca Gradinaru (1/8/2009 6:59:28 PM): bravo
karina draguta (1/8/2009 6:59:39 PM): o fac pentru copii mei
Anca Gradinaru (1/8/2009 6:59:53 PM):>:D<

Anca Gradinaru (1/8/2009 7:00:34 PM): ai mai citit pe internet despre persoane care au patit ca tine ? ...ce au facut ? cum au trecut ? ...chestii din astea ?

karina draguta (1/8/2009 7:02:27 PM): unii rau( au decedat) sau au ramas paralizati jumate de fata

Anca Gradinaru (1/8/2009 7:03:05 PM): citeam undeva ...ca cea mai buna clinica ar fi la Hanovra in germania

Anca Gradinaru (1/8/2009 7:03:21 PM): dar eu cred ca si la noi in tara se poate face

karina draguta (1/8/2009 7:03:39 PM): si care au reusit sa mearga in GERMANIA au avut o operatie reusita

Anca Gradinaru (1/8/2009 7:04:17 PM): cred ca da ...se spunea acolo unde citeam ca acolo s-au facut peste 1000 de operatii reusite

karina draguta (1/8/2009 7:04:35 PM): da stiu dar imi trebuie 40.000E

Când i-am cerut acordul pentru a posta aici poze cu ea şi copiii (cu număr de cont, telefon etc.), am început să primesc atâtea mulţumiri, pupici şi inimoare de tot felul cât nu am primit de-adevăratelea de la toţi prietenii mei laolaltă.

Vorbele ei „sunt puternică ... pentru copiii mei” nu-mi dau pace.

Laura împreună cu Denis şi Karina, copiii ei

Pentru că are nevoie de ajutor, Laura şi-a făcut blog.

dureros

Întotdeauna m-am gândit că trebuie să fie tare dureros să ştii că viaţa cuiva drag depinde, chiar dacă doar într-o primă fază, de o sumă de bani ...

Acum ştiu că e mai mult decât atât. Mai mult decât mă pricep eu să spun în cuvinte. Nu cred că există durere mai mare pentru cel bolnav şi pentru familia lui, atunci când află că operaţia pe care ar trebui să o facă pentru a scăpa, este posibilă (undeva în lumea asta mare), dar e foarte scumpă. Poate nu atât de scumpă pentru unii, cât pentru familia în cauză. Dar, dacă nu reuşeşti să strângi acei bani, parcă nu poţi să te gândeşti că faci totul. ... e ca şi cum ce e în inima ta nu contează. Şi asta doare neînchipuit de rău. Bineînţeles că Dumnezeu le va rândui pe toate.

Laura, când ştia să zâmbească

Laura Irimia
diagnostic: neurinom acustic

0745.044723

RO75 BRDE 070S V015 8650 0700

(pe)trecere

Sărbătorile trec. Timpul ne ţine socoteala şi trece.

În ajun şi în prima zi de Crăciun am avut casa plină, cum nu a mai fost de mult, am dansat, am mâncat, am băut şi-am râs cu poftă.

În a doua zi a murit cea căreia eu îi spuneam „mamaia de la cursă”, iar zilele ce au urmat au trecut fără să ştiu. A nins ca-n poveşti şi a fost un frig teribil. Toată lumea s-a minunat cum bunicii i s-au împlinit toate dorinţele legate de moarte.

În ajun de An Nou, aproape tot oraşul a rămas fără apă, iar eu cu o grămadă de treabă ce trebuia făcută. Am trecut în 2009, altfel decât oricând până acum. Nu neapărat în sensul rău. Nici grozav de bine. În ciuda prevederilor unui an nou greu, cu criză financiară etc., intuiţia îmi spune că mi se va întâmpla ceva bun anul ăsta. Şi cum intuiţia nu m-a înşelat decât rareori, ... aştept cu nerăbdare. ... să explodez de bucurie! Doamne Ajută!

La mulţi ani!