nota normalitatii

Astăzi parcă am vorbit mai mult ca oricând cu Laura şi Eugen.

Laura este foarte impresionată de personalul din spitalul Euroclinic. Îmi povestea cum cineva de la spital a sunat-o în după-amiaza asta şi a întrebat-o dacă are nelămuriri în legătură cu operaţia de mâine. Şi, în plus, dacă apare ceva, poate suna în orice moment. Am spus ...wow! Mi-a repetat, pentru a nu ştiu câta oară, cât de amabil e personalul de acolo, că acesta ţi se adresează într-o aşa manieră, încât îţi spulberă orice frică şi te face să uiţi de boala pe care o ai. O cred pe cuvânt, pentru că am simţit asta în vocea ei, de fiecare dată când a făcut un drum la spital.

... nu pot să nu observ că omenia, bunul simţ au ajuns să ni se pară atât de neobişnuite. Faptul că suntem aşa de impresionaţi de ceea ce ar trebui să dea nota normalităţii mi se pare înfiorător de trist. Parcă am prostit de atâta umilinţă prin spitalele (instituţiile) publice!

Mă bucur însă că Laura l-a găsit pe Dan, că a aflat de dl. doctor Sergiu Stoica şi că va avea parte de tot ce e mai bun în ţară, la momentul de faţă, în problema pe care o are.

Iar mâine e ziua cea mai grea ... Doamne ajută!