LAURA IRIMIA - Viaţa în palma lui Dumnezeu, o veşnică rugăciune...
Ni se întâmplă să greşim faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur uitând că suferinţa există cu adevărat. Când ne ridicăm dimineaţa din pat şi deschidem fereastra uităm că mulţi dintre noi nu văd lumina zilei, nu simt aerul de toamnă şi că nimeni nu le deschide uşa, ani la rând.
Numărăm banii cu gândul la case, maşini, vacanţe uitând că unii dintre noi nu îşi doresc decât să se mai bucure de soare încă o zi.
Din zi în zi, din clipă în clipă, ei, acei oameni conştienţi de vremelnicia sufletului sunt, de fapt, oamenii cei mai curaţi, mai frumoşi, mai adevăraţi. Sunt oamenii care trăiesc în fiecare zi în palma lui Dumnezeu, împreună cu care se roagă şi pentru noi.
Pe 8 septembrie, în ziua marii Sărbători a Naşterii Maicii Domnului, să fim alături de Laura Irimia. Femeie, mamă, luptătoare. Cel mai frumos exemplu de OM!
Femeia care a renunţat să mai ceară, pentru ca semenii se lasă prea mult rugaţi. O mamă care a găsit lumina în proprii săi copii. Acum, însă, are nevoie de noi toţi pentru a se întoarce pentru totdeauna, sănătoasă, în familie.
Laura Irimia a trecut anul acesta printr-o încercare cumplită. Puţin peste 30 de ani, mama a doi copii, Laura Irimia are un curaj nemaipomenit, o forţă extraordinară. Sau poate că nu. Poate că asta receptăm noi, asta percep cei doi copii ai săi... Nu avem de unde şti ce este în sufletul acestei mame.
Anul trecut a aflat că suferă de neurinom acustic, o tumoare intracerebrală. De atunci a început chinul, viaţa luând-o pe un făgaş tumultuos, greu de închipuit. Nimeni nu a ştiut cu adevărat ce a simţit în adâncul sufletului. "Era 8 decembrie anul trecut. M-am internat la Spitalul Judeţean Botoşani, la secţia ORL, pentru că, de la o vreme, nu mă mai simţeam bine deloc: ameţeam, aveam mereu dezechilibru, dureri de cap şi vedere dublă, iar auzul nu mai era în regulă. Diagnosticul de neurinom acustic a fost de neînţeles pentru mine, însă, explicându-mi-se ce înseamnă, am simţit încet-încet cum mi se înmoaie picioarele, cum ameţesc şi parcă alunecam într-o lume în care nu mai vedeam şi nu mai auzeam nimic. Încă mai aud vocea care îmi spunea: neurinom acustic pe partea dreaptă, care trebuie operat cât de urgent posibil, pentru că e foarte mare. Eu doar mă întrebam: de ce eu?, de ce tocmai la cap?", scrie Laura Irimia pe blogul său.
Copiii, Denis (8 ani), Karina (12 ani) şi soţul Eugen au fost cei care i-au dat tăria de a lupta pentru viaţă. A început să adune bani de peste tot, apelând la rude şi prieteni, însă suma necesară pentru a se opera în Germania, era un ţel foarte greu de atins. Boala avansa cu intensitate, ameţelile şi durerile de cap fiind tot mai chinuitoare.
Medicii i-au recomandat să se opereze urgent, chiar şi în ţară, dacă nu are banii necesari efectuării intervenţiei în străinătate. Cu riscul foarte mare de a rămâne cu sechele grave: pareza facială, lipsa auzului, Laura şi-a luat inima-n dinţi.
Norocul său a fost
medicul Sergiu Stoica, un profesionist de la
Spitalul privat Euroclinic, de care a auzit de la alţi pacienţi operaţi de tumoare cerebrală. Intervenţia prin care medicul Sergiu Stoica i-a extirpat Laurei tumoarea a durat aproape 20 de ore, fiind un record în România. Medicii au reuşit să scoată cam 90% din tumoare, fiindcă riscurile erau prea mari. I-au spus ca va rămâne un "ciot" de tumoare, care va putea fi stopat din creştere cu nişte şedinţe care se pot efectua fie în ţară, fie în Germania sau Turcia.
În iulie şi la începutul lui august, Laura a mai suferit două operaţii, la gât, pentru îndepărtarea granulomului postintubaţie.
Acum, Laura Irimia are nevoie de 11.000 de euro pentru a face tratamentul în Turcia, la
Clinica Anadolu – John Hopkins. Ultima incercare, ultimul strigat de ajutor.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
BRD – Botoşani
RON: RO 75 BRDE 070 SV 015 8650 0700
EURO: RO 17 BRDE 070 SV 220 1974 0700
Cod SWIFT: BRDEROBU
Titular: Irimia Eugen (soţul Laurei)
Adresa: Botoşani, Aleea Pacea nr.2, sc. D, ap. 4, judeţul Botoşani, CP 710144
Telefon 0757 031 326; 0745 044 723,
Sau Anca Grădinaru (verişoara Laurei) – 0744 22 11 99
"Tu cui spui "Jos Pălăria!" ?! L-am privit pe tata zâmbind, pentru că nu ştiam de ce mă întreabă şi m-am întors spre mama, încercând să înţeleg. Din priviri, zâmbind, mama a insistat să răspund. Când am văzut că treaba e "serioasă" - la momentul acela, nu ştiam de campania Pro Tv - am hotărât că trebuie să mă gândesc pentru că ştiu mulţi oameni demni de admiraţie. Dar tata nu m-a lăsat să-l întreb de ce întreabă şi m-a provocat din nou ... "ghici cui spun eu "Jos Pălăria!"?! Am zis că e prea mult, că nu aş putea să ghicesc ... şi m-am dus cu gândul tocmai la perioada în care lucra în armată, că poate o fi vreun fost superior de-al lui, cu multe grade ... Apoi, amândoi deodată au spus: doctorul ... şi toţi trei: Stoica! ... şi eu am încheiat: ... şi dr. Anca Vişan! Ne-am felicitat reciproc, tot din priviri, şi ne-am văzut fiecare de treburi.
am citit câteva rânduri şi, pentru că nu mă mai puteam opri, am cumpărat-o. Timpul nu mi-a dat răgazul de a-mi continua lectura acasă, iar când lucrul ăsta s-a întâmplat, în sfârşit, am citit pe nerăsuflate, uitând să îmi pun ochelarii, o poveste fascinantă despre dorul de viaţă în libertate şi adevăr, despre o dragoste răbdătoare, ce culminează cu "dăruirea fără oprelişti, temeri sau rezerve".