AZI, 11 martie

23.30 Răbdarea mea a cedat. L-am sunat eu pe Eugen. Mă gândeam că i s-a făcut rău. Aşteaptă şi el. Nici lui nu-i vine să creadă că durează atât de mult. E destul de îngrijorat. Dar mi-a spus că important e să fie bine, nu mai contează cât durează. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul lui. Între timp s-au făcut 15 ore de când a început operaţia.

23.11 Tot aşteptăm ...

22.30 INCREDIBIL! 14 ore de operatie!!!

22.06 ... aşteptăm ...

21.33 O operaţie de 13 ore şi ceva!!! wow! Suntem o gaşcă de oameni, care aşteptăm un telefon, stupefiaţi de răbdarea şi ambiţia domnului doctor!

21.00 ... nimic. Oare ce fel de oameni sunt cei care fac o asemenea operaţie? Aş vrea să-i văd ca să mă conving că sunt reali! ... ce inimă şi ce mâini trebuie să aibă dl. doctor!!

20.37 ...12 ore de operaţie !!! ... telefonul nu sună!

20.04 Tot nimic! ... Dumnezeu e mare şi are grijă de toate!!!

19.00 Nu avem încă nici o veste. ... acum, parcă e mai greu ca oricând. Doamne Ajută!

16.30 ... Programul meu de lucru s-a terminat. 8 ore. Tot de-atâta timp e Laura în operaţie. Mă rog ca organismul ei să reziste. Mă rog ca toţi cei din echipa medicilor să aibă răbdarea şi puterea să ducă lucrurile la bun sfârşit.

De la ora 8.30, Laura este în operaţie. Când am vorbit cu ea, cu puţin timp înainte de a intra în sală, era bine şi nu părea să aibă emoţii. În privinţa asta, mi-a depăşit aşteptările. Şi mă bucur.

Domnul doctor i-a spus lui Eugen, soţul Laurei, că se vor vedea spre seară, pentru că nu se va grăbi. Asta mă linişteşte şi mă face să am încredere că va fi bine.

"Tânăra de numai 32 de ani este în faţa marelui hop: operaţia hotărâtoare pentru viaţa ei. Intervenţia la care va fi supusă tânăra mămică de 32 de ani este dificilă. Operaţia poate dura şi 13 ore, iar medicii nu îi dau asigurări că vor extirpa întreaga tumoare." - Ziua decisivă: Laura Irimia se operează astăzi (Mihaela Dincă), Adevărul, 11 martie 2009

"Riscurile operaţiei de neurinom acustic, o tumoare cerebrală instalată în canalul auditiv, sunt cunoscute în toate spitalele de neurochirurgie. Astăzi, Laura Irimia încearcă să învingă riscurile unei boli necruţătoare. Riscul de a rămâne cu pareză facială sau cu alte sechele este mare.

Laura nu vrea să accepte această ipoteză. Nici cei care au susţinut-o în tot acest timp nu pot accepta faptul că operaţia poate fi una nefericită. “Laura, fii tare!”, i-au urat rând pe rând prietenii şi rudele. Copiii au încurajat-o cu zâmbetul lor. Şansele ei atârnă de medicul Sergiu Stoica de la Spitalul privat „Euroclinic” din Capitală, acolo unde există singurul aparat din România care poate monitoriza nervii faciali în timpul intervenţiei. Şi medicul Sergiu Stoica are încredere în forţa Laurei.

Nu acceptă să râmână cu paralizie

„Dacă riscurile ar fi foarte mari, nu aş fi acceptat operaţia. Riscurile sunt comparabile cu cele care apar şi la o operaţie similară în străinătate“, ne-a spus medicul. Pentru intervenţia din România, Laura a avut nevoie de 7.000 de euro.

“Adevărul” a ajutat-o pe tânără cu 3.000 de euro. O operaţie similară la o clinică din Hanovra, acolo unde o echipă de medici care au operat peste 4.000 de astfel de cazuri i-ar fi dat şanse mari de reuşită, ar fi costat-o peste 35.000 de euro.

„Încă din decembrie, de când am aflat de boala mea, mi-am dat seama că această sumă este imposibil de strâns”, povestea Laura acum câteva zile. S-a împăcat rapid cu ideea că operaţia din România este singura ei şansă. Până când să se îmbolnăvească, Laura, soţul ei şi cei doi copii - Denis (7 ani) şi Karina (12 ani) - trăiau din vânzarea pantalonilor pe care ea îi croia.

De câteva luni se descurcă doar cu ce au vândut din ce mai aveau pe stoc, pentru că Laurei îi este imposibil să suporte zgomotul maşinii de cusut. Laura Irimia are cea mai mare încredere în îngeraşii pe care Denis şi Karina i-au rugat să aibă grijă de mama lor.

Jurnalul Laurei episodul 23

Despărţirea de copii a fost cea mai grea. Dar am fost puternică pentru că şi ei, la rândul lor, trebuie să fie puternici. Într-o anumită măsură, boala aceasta ne-a învăţat pe toţi să fim astfel. La plecare am primit cadouri care să îmi poarte noroc şi să mă înveselească. Mesajul simplu de pe felicitare se termina cu un rând pe care l-am găsit foarte adevărat, ... „înainte de toate vei afla senzaţia de siguranţă, că nu eşti singur pe lume”.

Drumul spre Bucureşti mi s-a părut mai scurt decât înainte. Am ajuns dis-de-dimineaţă, aşa încât am avut timp să mă şi odihnesc înainte de a merge să iau rezultatul la RMN-ul făcut săptămâna trecută.

Am mers la Spitalul „Euroclinic“, unde am refăcut nişte analize. Din nou am întâlnit acelaşi personal amabil, care ţi se adresează într-un fel, care îţi risipeşte temerile şi te face să uiţi de problemele pe care le ai.

Apoi, m-am întâlnit cu doam­na care are acelaşi diagnostic ca şi mine, cea cu care am vorbit ieri la telefon. A fost atât de drăguţă ... Mi-a făcut o surpriză dându-mi o iconiţă şi o cărticică de rugăciuni. Ne-am urat sănătate şi a rămas că mă va vizita la spital, după operaţie. După-amiază am ajuns acasă la verişoara mea.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să vorbesc la telefon cu copiii. Important pentru mine e că ei sunt cuminţi şi sănătoşi. E tot ce îşi poate dori o mamă. Karina mi-a spus că amândoi se vor ruga pentru mine. Am simţit cum mă cuprinde dorul de ei şi le-am spus că abia aştept să mă întorc acasă. Am încredere că totul va fi bine.

Tumoare periculoasă

Neurinomul acustic reprezintă de fapt o tumoare cerebrală ce se instalează în canalul auditiv. Este o tumoare benignă care poate cauza însă decesul pacientului, spun medicii neurochirurgi. Operaţia se poate face la mai multe clinici din România, însă există un risc foarte mare ca bolnavul să rămână cu sechele. 70-80% din pacienţi rămân cu paralizie facială. După operaţie, Laura va sta internată câteva săptămâni.

Ne rugăm lui Dumnezeu să-ţi trimită îngeri să te ocrotească şi să te facă sănătoasă!"