OPERATIA E O REUSITA!

... primele 3 zile după operaţie sunt critice în evoluţia stării pacientului. Îmi vine să strig HAI LAURA!!!

18.14 Laura acuză durere la un picior. Ştiam că poate apărea o astfel de problemă, dar sper din tot sufletul să nu fie nici o complicaţie.

14.20 La tomograf nu se mai vede tumoarea. Au rămas doar "nişte celule", "ciotuleţul". Acum Laura e în salon. E conectată la nişte aparate. Încearcă să vorbească, însă Eugen mi-a spus că e destul de incoerentă, ... din cauza sedativelor.

08.11 Laura e la reanimare. De dimineaţă era trează şi sub supravegherea unor cadre medicale. Eugen a reuşit cu greu să vorbească cu ea. E, totuşi, sub efectul unor sedative. Urmează să facă control tomograf.

05.15 Dl. doctor a reuşit să extirpe tumoarea, mai puţin "un ciotuleţ", care nu putea fi înlăturat nicicum. Nu ştim încă dimensiunile acestuia, dar ştim că poate fi înlăturat cu nişte raze, în mai puţin de jumătate de an. Foarte important e că nu are pareză. Incredibil!!! Laura este la reanimare. Într-adevăr, s-a trezit şi e un pic irascibilă. Lucrul acesta pare să intre în reacţiile fireşti de după operaţie. Dan spune că, în condiţiile acestea, OPERAŢIA E O MARE REUŞITĂ! Iar eu îi iubesc atât de mult pe oamenii ăştia!!!

04.27 Operaţia s-a terminat. Eugen l-a zărit pe dl. doctor. Cică zâmbea mai ceva ca înainte de a intra în sala de operaţie (între noi fie vorba, cred că a văzut cât de încăpăţănată e Laura). Nu a apucat să vorbească cu el, dar mă va suna imediat ce lucrul ăsta se va întâmpla. Eugen a mai aflat, ... nu am mai înţeles de la cine, că totul a decurs foarte bine, că Laura s-a şi trezit din operaţie. ... Oo, Doamne, atât de repede ?! Şi mai aştept un telefon de la Eugen, ca să încep să trezesc oamenii. Mă simt ca şi cum noaptea asta nici nu ar fi fost!

02.28 ...totuşi, de la 11.00 la 23.00 sunt 12 ore, iar de la 23.00 până la 04.00 sunt încă 5. Asta însemnă 17 ore de operaţie! Am ajuns din nou la socoteala de dinainte. E mult şi e admirabil că dl. dr. Sergiu Stoica poate să facă asta!

01.00 Mai durează aproximativ 3 ceasuri. E bine! Lucrurile par să decurgă în limitele stabilite. În plus, Eugen a aflat că până acum nu au fost complicaţii. Deci, aşteptăm în continuare, ceva mai liniştiţi. Mai ales eu, după ce am vorbit cu Dan mai bine de-un ceas. Ce om grozav!

00.41 Socoteala noastră e precipitată. Operaţia a început, de fapt, în jurul orei 11.00. Până atunci au avut loc pregătiri. Asta a aflat Eugen de la un asistent medical. Răsuflăm niţel uşuraţi.

00.25 Aşteptăm în continuare ... Toată admiraţia pentru dl. doctor Sergiu Stoica!

Operaţie-maraton pentru Laura (Mihaela Dincă), Adevărul, 12 martie 2009

Mihaela Dincă a stat în redacţie, până târziu în noapte. Cu emoţii, am aşteptat împreună, fiecare în colţişorul ei de ţară, veşti bune despre Laura. Începe o nouă zi şi aşteptăm ...

"Intervenţia chirurgicală la care a fost supusă Laura Irimia a durat mai bine de 10 ore . Ieri, la 8.30 dimineaţa, Laura se afla deja pe masa de operaţie. Medicii erau optimişti că intervenţia va fi una reuşită.

Laura a ajuns ieri la Spitalul „Euroclinic“ din Capitală la 7.30. Avea emoţii. N-a avut timp să le simtă. La 8.30 era deja pe masa de operaţie.

Până la închiderea ediţiei, intervenţia nu se terminase, însă, înainte să se apuce de treabă, medicii au încurajat-o.Cei care au trecut prin experienţa Laurei povestesc că după intervenţia chirurgicală care a constat în extirparea tumorii cerebrale instalate în canalul auditiv s-au simţit ca şi cum ar fi renăscut.

„După operaţie mă enerva orice. De exemplu, sunetul linguriţei în cană. Operaţia asta este ca şi cum te-ai naşte din nou“, povesteşte Dan Sântimbreanu, un tânăr care a fost operat de neurinom acustic la Hanovra.

El a încercat să o încurajeze pe Laura Irimia chiar cu câteva ore înainte de intervenţie. Laura părea însă că nu are nevoie de încurajări. „A fost totul bine până acum, aşa că nu înţeleg de ce s-ar strica şirul acesta de veşti îmbucurătoare“, spune Laura.

La riscurile operaţiei nici nu a vrut să se gândească. „Eu ştiu sigur că nu voi rămâne cu pareză“, zâmbeşte Laura, chiar înainte să fie dusă pe masa de operaţie.

Probleme postoperatorii

La fel credea şi Dan Sântimbreanu înainte de intervenţie. El nu a avut acest noroc. A rămas cu o pareză facială temporară, care s-a remediat în câteva luni prin exerciţii de recuperare.

„Când m-am trezit din operaţie am avut un şoc. Ştiam că medicii din Hanovra reuşiseră să rezolve alte cazuri fără sechele şi când am văzut că nu pot să-mi mişc jumătate de faţă am intrat în panică“, mai spune Dan. Cele 4-5 zile de după intervenţie au fost cele mai grele.

A învăţat din nou să-şi ţină echilibrul, să zâmbească şi să plângă. După ce a făcut primele exerciţii de recuperare a văzut cum, puţin câte puţin, pleoapa sa a început să reacţioneze şi să se mişte. Putea chiar să ridice puţin colţul gurii.

Nici acum, la mai bine de un an de la intervenţie, nu îşi poate ridica însă sprânceana. Cu urechea dreaptă, care nu mai funcţionează, s-a obişnuit. “E o senzaţie ciudată când sună telefonul şi nu ştiu în ce parte să-l caut”, se amuză Dan.

Repede, acasă

Laura speră să nu treacă prin aceeaşi experienţă. Dacă operaţia va decurge aşa cum se aşteaptă medicii are şanse să plece acasă în mai puţin de o săptămână. Lui Dan i se pare că acest termen este însă prea optimist. El a stat internat câteva săptămâni după intervenţie, însă a avut ceva complicaţii.

„La Hanovra au încercat să mă obişnuiască din nou cu lumea de afară. Să te obişnuieşti din nou cu zgomotul şi cu agitaţia exterioară nu e uşor. Intervenţia asta este ca şi cum ţi-ar fi resetaţi toţi nervii“, explică Dan, uitându-se către Laura. Ea va fi nevoită să intre destul de repede în atmosfera de acasă. Îşi doreşte acest lucru din toată inima.

Vrea doar ca tot acest coşmar să se sfârşească rapid pentru a putea să se întoarcă la copiii ei - Karina (12 ani) şi Denis (7 ani). „Ştiu că ei sunt îngerii mei păzitori şi voi lua o poză cu ei în sala de operaţie“, a încheiat Laura.

Drama Laurei, povestită chiar de ea

Laura Irimia, o tânără mămică de 32 de ani din Botoşani, a aflat de boala care îi ameninţa viata în decembrie anul trecut. De atunci, ea a început o adevărată luptă cu tumoarea cerebrală care se încăpăţâna să crească în canalul său auditiv.

A aflat totul despre această boală de pe blogul lui Dan Sântimbreanu, iar de atunci a încercat să strângă bani pentru intervenţie. A sperat să facă rost de cei peste 35.000 de euro care i-ar fi asigurat o operaţie reuşită la Hanovra.

A reuşit să strângă doar banii necesari pentru o intervenţie într-un spital privat din România, care i-a dat şanse să scape fără sechele. „Adevărul” a ajutat-o cu 3.000 de euro.

Laura ne-a scris zilnic, timp de mai bine de două săptămâni, un jurnal despre stările prin care trecea pe măsură ce se apropia intervenţia de care depindea viaţa ei."