Nespusă durere!

Ai mei îmi spuneau de fiecare dată, când mă confruntam cu o situaţie delicată şi mă aflam la mâna cuiva, că nu trebuie să mă înfurii, că aşa e lumea ... Uneori, îmi spuneau (alteori evitau) că nu o să reuşesc eu să schimb lucrurile, pentru că oamenii sunt răi. Altfel, dădeau dreptate stărilor mele de neputinţă şi revoltă.

Mereu m-au încurajat să învăţ, ca să ajung să nu depind prea mult de alţii. Dar, oricât te-ai folosi de influenţa şi cunoştinţele tale, e greu să ajungi în situaţia asta. Ba chiar imposibil, mai ales când ai de a face cu nişte mici dumnezei.

Printre medici am întâlnit şi îngeri, şi demoni. Puţini îngeri, prea mulţi demoni. Acum nu mă mai înfurii ca altădată şi nu mai arunc cu vorbe în pereţii de-acasă, dar trăiesc o stare fizică de rău, care îmi întoarce stomacul pe dos, mai ceva ca o latrină.

Zilele trecute priveam la medicul, care citea diagnostice înfiorătoare, cum nu-i mai intra nimeni în graţii, deşi toţi se străduiau. Fără nervozitate, nici cu răbdare ori seninătate, dar cu o insensibilitate discretă, trădată de grimase de scârbă şi plictiseală, a citit şi hârtiile mele. Am explicat cât de mult s-a agravat situaţia faţă de ultima dată şi vroiam să ştiu dacă nu cumva asta implică nişte modificări în documentele pe care trebuia să le semneze. Mi-a răspuns că, potrivit diagnosticului, deja s-a făcut o favoare în acest caz şi că probabil cineva - poate chiar eu, după privirea aruncată peste ochelari şi accentul din vorbe - a pus deja un cuvânt bun şi mai mult de-atât nu se poate.

Culorile stridente din ţinuta medicului îmi străpezeau mintea şi mi-am amintit de prima întâlnire, în urmă cu doi ani. Atunci discuţia a decurs în sensul că boala e de cursă lungă şi, în funcţie de evoluţia acesteia, se va reevalua situaţia. Înţelegeam şi refuzam să accept modul în care medicul punea problema. Am încercat să subliniez că, deşi pacientul nu e paralizat, nici deplasabil nu e, pentru că are mereu nevoie de sprijin şi e aproape ca o legumă. Căuta ceva printre rândurile nenumăratelor adeverinţe şi documente medicale şi, renunţând a mai găsi, a încheiat discuţia, spunându-mi că bolnavul rămîne în aceeaşi situaţie.

Am mulţumit că a avut răbdarea să mă asculte şi am ieşit, paradoxal, mulţumită, că nu m-a îmbrâncit din vorbe, făcându-mă cu ou şi oţet. Aveam toate şansele. Dacă eram un simplu pacient, probabil zburam, la propriu şi la figurat. Dar, având demnitatea unei funcţii, care îmi dă zilnic privilegiul de a mă smeri, am reuşit să deschid uşa. Atât.

Mă doare să văd cum mulţi nu văd realitatea de dincolo de hârtii, cum legile nu sunt făcute şi  nu sunt interpretate în favoarea oamenilor, ci spre deznădejdea lor, şi nepăsarea unora te ajută să te afunzi mai mult şi mai repede ...

Între timp bolnavul a plecat dintre noi. Nu l-a omorât niciun medic, aşa cum nici pe copilul de 4 ani, omorât zilele trecute de câini, nu l-a ucis vreun primar sau vreo organizaţie de protecţie a câinilor...

Cât de cruntă poate fi durerea! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi pe noi să ne ierte!

Rivali într-o competiţie, aliaţi în viaţă

Numele meu este Iulia şi îl iubesc pe Ştefănuţ!

Ne-am cunoscut la un festival de teatru, unde noi reprezentam trupe din oraşe diferite. Viaţa a făcut ca, din rivali într-o competiţie, să devenim aliaţi în viaţă, pentru că ne-am plăcut din prima clipă în care ne-am văzut şi am reuşit să schimbăm două cuvinte. Mi-aduc aminte cum voiam să aflăm mai multe şi mai multe unul despre celălalt şi cum ne sorbeam cuvintele, conştienţi fiind de obstacolul ce ar fi urmat între noi după finalizarea zilelor festivalului: distanţa foarte mare dintre noi, eu fiind olteancă, el moldovean.

Însă viaţa ne-a demonstrat că acolo unde există iubire sinceră şi încredere, distanţa nu este o piedică. Aşa că relaţia noastră a continuat la distanţă şi orice revedere lunară era o sărbătoare. Urmând cursul firesc al vieţii, m-am mutat în Iaşi după terminarea studiilor, pentru a fi cât mai aproape de omul pe care îl iubesc, îndreptându-ne spre marele eveniment al vieţii noastre, căsătoria.

Însă viaţa ne-a pus în faţă un alt obstacol: boala lui Ştefănuţ – limfom non-hodkin. A fost un şoc pentru noi şi pentru familiile noastre vestea bolii lui, dar, fiind nişte mari luptători şi, evident, cu ajutorul bunului Dumnezeu, o să trecem şi de acest hop ce stă în calea împlinirii noastre.

Ajutaţi-ne şi voi să ne ducem visul la bun sfârşit, acela de a fi împreună şi de a ne întemeia o familie. Fiţi şi voi aliaţii noştri, de data aceasta în lupta cu boala, şi veţi ajuta un tânăr energic, frumos, glumeţ, inteligent să îşi recapete zâmbetul şi să îşi recupereze viaţa de dinainte, iar momentul bolii să fie doar un vis urât în viaţa noastră. Acest transplant cu celule stem, după cum afirmă cu tărie medicii, reprezintă o şansă reală de salvare a lui. Orice sumă poate contribui la salvarea vieţii lui Ştefănuţ. Şi, dacă n-am fost suficient de convingătoare, priviţi-l şi vă veţi convinge că merită ajutorul vostru:

Conturi BCR

în lei (RON): RO43RNCB0175080032030001
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ

Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199

Vecinul meu

Doi ochi mari şi albaştri între două perne albe, aşa îmi amintesc de prima întâlnire cu Ştefănuţ, vecinul meu. Era un bebeluş tare simpatic şi foarte cuminte, pe care eu îl priveam curioasă. Au trecut de atunci aproape 27 de ani, timp în care am aflat unul despre celălalt, mai mult prin intermediul părinţilor, mai exact al mamelor noastre, care, la o cafea, nu dovedesc să povestească fiecare despre copilul ei, câte-n lună şi-n stele.

Ştefănuţ a fost un copil cuminte, a făcut liceul, apoi facultatea, s-a îndrăgostit la prima vedere de o fată frumoasă, avea un loc de muncă, iar, în cursul firesc al vieţii, părinţii se pregăteau pentru o petrecere ca-n poveşti.

Anul trecut, Ştefănuţ s-a simţit rău, atât de rău, încât a fost necesar să-şi facă toate analizele. Pentru că a făcut mult sport şi niciodată nu a avut probleme prea mari de sănătate, nimeni nu se gândea că ar putea fi ceva prea grav. Însă, după nenumărate drumuri prin spitale, când nimeni nu reuşea să depisteze ce se întâmplă cu el, diagnosticul limfom malign nonhodkin limfoblastic a fost năucitor pentru toţi.

Timp de un an, şedinţele de chimioterapie l-au măcinat fizic şi psihic, dar părea că tot răul era spre bine, analizele erau bune. Dar, de curând, la un nou control s-a constatat că boala continuă să evolueze, în termeni medicali, e în recădere, LIMFOM MALIGN NONHODKIN LIMFOBLASTIC T, şi se impune tratament în străinătate, mai exact transplant de celule stem.

Zilele trecute, când mulţi dintre noi ne socoteam banii pentru munte sau mare, l-am găsit pe Ştefănuţ, tot printre perne, ca în urmă cu mulţi ani. Era cu familia şi primea încurajări, pe care le para cu zâmbete frumoase şi triste.

De o săptămână dosarul lui e depus la DSP Botoşani şi aşteaptă un răspuns de la una din clinicile din străinătate, pentru ca mai apoi să fie trimis la minister, de unde ar trebui să primească banii necesari pentru transplant. Între timp va intra din nou la chimioterapie, şedinţele care vor urma vor fi mult mai puternice decât primele. El ştie foarte bine ce i se poate întâmpla.

Părinţii lui Ştefănuţ ştiu şi ei. Sunt distruşi. Sunt epuizaţi şi înspăimântaţi. Banii economisiţi pentru căsătoria lui Ştefănuţ s-au terminat, chiar şi cei pe care i-au primit în ajutor de la apropiaţi, iar cheltuielile care urmează vor fi şi mai mari. Mărturisesc că îmi dau lacrimile când îi văd, uneori din casă, alteori prin oraş, parcă rătăcesc şi nu ştiu încotro s-o apuce. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, oricât de mic, iar eu asta vă rog: să-i ajutăm!

Conturi BCR
în lei (RON): RO43RNCB0175080032030001
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ

Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199